Articol publicat în data de: mie, 15 Feb 2012



Roxana Mazur a revenit la HCM Roman

Handbalista Roxana Mazur, care a mai evoluat la HCM Roman cîteva sezoane, pînă în toamna anului 2010, a semnat luni, 13 februarie, un nou contract cu gruparea romașcană.

 

 

Roxana s-a accidentat la începutul ediției de campionat 2010-2011, a fost operată și a fost indisponibilă o perioadă de timp, necesară refacerii. De la refacere încoace, jucătoarea specializată pe postul de centru nu a mai evoluat la nici un alt club. „La un moment dat, aveam acoperit postul de centru, mă refer în principal la Luciana Marin și Amelia Busuioceanu. De aceea nu am mai apelat la serviciile Roxanei, care abia își revenise după operație. Acum este aptă de joc, a intrat imediat în programul echipei și sperăm să ne ajute„, a declarat Corneliu Bădulescu, antrenorul principal al HCM Roman.

Atît timp cît Laurențiu Leoreanu, președintele de onoare al clubului romașcan, a afirmat că Mazur va juca la HCM Roman încă din acest retur, se deduce că perioada de contract depășește ca termen final vara acestui an.

 

 

Astfel, serialul revenirilor din această iarnă, de la începutul anului, în lotul HCM Roman continuă. De puțină vreme s-a întors la HCM și extrema Carmen Palamariu și s-ar putea ca în programul de completare a lotului să mai figureze un astfel de episod. Oricum, primarul Leoreanu a afirmat că „sîntem în tratative cu o jucătoare importantă care evoluează la altă echipă, dar nu pot să-i dau numele„.

În altă ordine de idei, primarul a dezvăluit că personal le-a dat afară pe Busuioceanu, Cristescu și Apetrei întrucît două dintre ele erau în tratative cu alte echipe, iar a treia a cerut 30 de mii de euro, la semnătură, pentru prelungirea contractului. Tot primarul a mai afirmat că fondurile alocate HCM Roman de la bugetul local în acest an sînt de 19,5 miliarde de lei vechi.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>