Romașcanul Leonard Achiriloaei, numit secretar de stat

Romașcanul Leonard Achiriloaei, numit secretar de stat

Dimensiune text

 

Economistul Leonard Achiriloaei, directorul financiar-contabil al Spitalului Municipal de Urgență Roman, a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Decizia prim-ministrului Ludovic Orban a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 80 de marți, 4 februarie. Leonard Achiriloaei este al doilea romașcan numit secretar de stat de actualul Guvern, după numirea istoricului Liviu Brătescu ca secretar de stat la Ministerul Culturii, la finalul lunii decembrie.

Economistul Leonard Achiriloaei, în vârstă de 46 de ani, este absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, activând înainte de preluarea funcției de director financiar-contabil al spitalului, în 2012, ca director economic al unui distribuitor zonal de materiale parafarmaceutice. Membru PNL, Leonard Achiriloaei se află la al treilea mandat de consilier local în cadrul Consiliului Local (CL) Roman. Pentru ultimele luni ale actualului mandat, locul acestuia în CL Roman va fi ocupat de un alt membru al partidului, următorul supleant pe listele PNL la alegerile din 2016 fiind profesorul Liliana Chelariu, care a mai îndeplinit această funcție în cadrul CL Roman în ultimele luni ale mandatului 2012 – 2016.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0