Articol publicat în data de: joi, 07 Iul 2016



Romaşcanii se tem pentru sănătatea copiilor lor, din cauza noului proiect al Parcului Jora

 

zona strada Jora 1Administraţia locală are în plan realizarea unui parc în zona Tic-Tac, înspre Kaufland, un spaţiu verde care va purta numele de Parcul Jora. Primarul Laurenţiu Leoreanu a lansat această propunere încă de la finele anului trecut şi proiectul a fost inclus pe lista programului electoral pentru acest mandat. Un cititor al Ziarului de Roman ne-a atras, însă, atenţia asupra faptului că în zonă se află mai mulţi stâlpi cu linii de înaltă tensiune, precizând că sunt studii, la nivel european, care demonstrează că aceştia pot dăuna grav sănătăţii, inclusiv că pot cauza producerea leucemiei la copii.

„Linii electrice de înaltă tensiune pot cauza boli incurabile”

Pentru Parcul Jora a fost emis deja certificat de urbanism din luna februarie a acestui an. Acest proiect, ce urmează să fie amenajat în spatele complexului comercial Tic-Tac – Sucedava, va consta în amenajarea acelui teren care ţine de la Kaufland, în spatele blocurilor, până la strada nou înfiinţată Mihail Jora. Aici se va înlătura molozul din zonă şi se va amenaja un parc.

Un cititor ne-a atras atenţia că, pe respectivul teren, există mai mulţi stâlpi de înaltă tensiune, iar aceştia pot provoca anumite boli: „Am primit informaţii despre construirea unui parc de joacă pentru copii pe strada Jora. Se pare că acest parc se va construi în vecinătatea unor linii electrice de înaltă tensiune, care pot cauza boli incurabile la copii expuşi chiar pentru un timp scurt la acest câmp magnetic. Chiar dacă se invocă faptul că distanţele se respectă, vă pot spune că particulele electrice se pot deplasa pe distanţe destul de mari şi pot ajunge în plămânii copiilor, devenind în timp nişte polipi cancerigeni. Sper ca romaşcanii vor lua atitudine şi vor încerca să schimbe această locaţie”, ne-a scris o cititoare îngrijorată de prezenţa respectivilor stâlpi pe acel teren.

Cititorul ne-a trimis şi mai multe link-uri de la presa naţională, iar una din surse este ProTV: „Un studiu european vine cu o concluzie care îi pune pe gânduri pe cei care au casele foarte aproape de firele de înaltă tensiune. Potrivit cercetărilor, câmpurile electro-magnetice produse de aceste cabluri pot duce la apariţia leucemiei. În mare pericol sunt mai ales copiii. Pe durata studiul au fost monitorizaţi 123 de copii din Uniunea Europeană care locuiau în apropierea liniilor de înaltă tensiune şi a transformatoarelor electrice. Cercetarea s-a concentrat pe cei mici pentru că ei sunt mai sensibili la câmpul electromagnetic. La aceşti copilaşi s-a identificat o mutaţie la nivel celular din cauza câmpurilor electromagnetice produse de staţiile de transformare şi de liniile de tensiune aflate pe o distanţă între 50 şi 100 de metri de casele lor”.

Nu este demonstrat acest pericol

Primăria Roman are în pregătire amenajarea acestui parc în zona străzii Jora, aşteptând doar lansarea ghidurilor pe Mediu, adică fondurile europene. „Studiul de fezabilitate este gata, aşteptăm doar lansarea ghidurilor pe această componentă”, a declarat city managerul Ovidiu Bojescu.

zona strada Jora 2Întrebat despre un eventual studiu făcut pe componenta prezenţei liniilor de înaltă tensiune, administratorul public a explicat faptul că legislaţia actuală nu permite construcţii în imediata apropiere a acestor stâlpi. „Noi respectăm legislaţia, nu construim aici imobile, ci realizăm un parc. Nu am făcut un studiu local, astfel de studii se fac la nivel naţional. În plus, nu s-a demonstrat că ele afectează sănătatea. Pe de altă parte, sunt atâtea imobile care au antene de telefonie şi pe această componentă nu se plânge nimeni că le afectează sănătatea. Noi realizăm un parc în acea zonă neamenajată”, a mai precizat city managerul Ovidiu Bojescu.

Pentru două parcări, însemnând parcul Jora şi amenajarea kartodromului – parcul Zăvoi, administraţia locală are realizate două proiecte, cu termen de realizare, costul estimativ fiind de 1.150.000 Euro. Sursa de finanţare sunt fondurile europene – Programul Operaţional Regional (P.O.R.) Axa 5 – Îmbunătăţirea mediului urban, Prioritate de Investiţii 5.2 – Realizarea de acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, dar pe acest sector nu sunt încă disponibile ghidurile.

 

 

Știrea are 2 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. Florin spune:

    Chestia cu acele particule electrice care zburda prin aer , asa ca tintarii si se aseaza pe traheea copiilor, formand noduli cancerigeni e de tot hazul. Aici nu e vorba de influenta campului electromagnetic asupra oamenilor (nedemonstrata stiintific). E vorba de o reglementare care se respecta in toata lumea si care spune ca pe traseul liniilor de inalta tensiune , cat si in zona de protectie a acestora ( precis delimitata in functie de nivelul de tensiune al liniei ) sunt interzise constructiile industriale sau civile de orice fel, inclusiv a spatiilor de joaca ori de agrement. Domnii specialisti din Primarie at trebui sa ia legatura cu specialistii in electroenergetica , acei care le vor confirma cele scrise de mine aici.

  2. Unul spune:

    Subscriu la cele scrise de Florin – leucemia da apare dar din cauze campului electromagnetic crescut, limita europeana este 2 miligauss expunere in 24 ore iar copii ar trebuis pana la 1 miligauss. Sub o linie de ianlta tensine pot fi si 100 miligauss, depinde de distanta.Deci atentie!

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>