Prima paginăEconomie

Romașcanii pot consulta bugetul pe anul 2018

Romașcanii pot consulta bugetul pe anul 2018

Dimensiune text

 

 

Începând din această săptămână, romașcanii pot consulta proiectul de buget pentru anul în curs. După ce va fi supus dezbaterii publice, se estimează ca, la mijlocul lunii februarie, acesta să intre la vot în Consiliul Local. De fapt, consilierii locali și-au exprimat deja punctele de vedere, la o întâlnire de lucru pe care primarul Lucian Micu a organizat-o săptămâna trecută. Vor mai urma, spune acesta, consultări și cu alte categorii socio-profesionale.

„Pentru anul în curs, veniturile se ridică la circa 61.500.000 de lei. Nu sunt situațiile finale, întrucât nu avem sumele de echilibrare care vor veni de la Consiliul Județean și nici proiectele de investiții. Dar, pe măsură ce vom avea aceste sume și proiecte, le vom posta și pe acestea. Săptămâna trecută m-am întâlnit și cu toți consilierii locali, pentru a discuta acest proiect de buget. Au înțeles cu toții că va fi un buget de austeritate. Le-am adus la cunoștință și decizia mea de a reduce cu 10% cheltuielile materiale pentru a echilibra bugetul, pentru că veniturile erau mai mici decât cheltuielile, și, în perioada următoare, vom lucra să identificăm soluții pentru a obține sume și pentru capitolul și secțiunea de dezvoltare a bugetului”, a declarat primarul Lucian Micu.

Proiectul de buget poate fi consultat și la sediul administrației publice locale, dar și în format electronic, accesând următorul link – http://primariaroman.ro/DocPrim/2018-01-19_BugetReportEst.pdf.

La finele acestei luni și începutul lui februarie vor fi organizate dezbateri și cu directorii unităților de învățământ, cu medicii, mediul de afaceri, tinerii, pensionarii sau ONG-urile.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0