Romașcanii, invitați să-și spună opinia cu privire la bugetul municipiului pe 2018

Romașcanii, invitați să-și spună opinia cu privire la bugetul municipiului pe 2018

 

 

Legea bugetului pe 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 3 ianuarie, astfel încât și administrația publică locală poate să înceapă să-și facă propriile calcule cu privire la veniturile și cheltuielile pe anul în curs. Conform legii, bugetul local va fi și publicat pentru a putea fi consultat de fiecare cetățean, dar, în același timp, primarul Lucian Micu spune că vrea să continue șirul discuțiilor cu cele mai importante categorii, pentru a prelua din ideile acestora, dar și pentru a putea veni cu soluții la problemele stringente ale romașcanilor.

Primarul Lucian Micu spune că se așteaptă ca, spre mijlocul lunii februarie, să propună aprobarea bugetului local în Consiliul Local: „Voi purta discuții, așa cum am promis și am făcut și în anul anterior, cu consilierii locali, pentru a vedea și opinia acestora asupra modului de cheltuire a banilor. În același timp, am programat o serie de întâlniri, de dezbateri publice pe buget, și cu cele mai importante categorii socio-profesionale, însemnând: profesori, medici, ONG-uri, tineri, pensionari, reprezentanți ai cultelor și oameni de afaceri”.

În același timp, edilul spune că a solicitat inclusiv serviciilor și direcțiilor din subordine să „strângă cureaua”, prin reducerea cheltuielilor materiale. „Guvernul a decis scăderea, cu 10%, a cheltuielilor materiale în instituțiile din subordine. Chiar dacă această obligativitate nu se aplică și primăriilor, la operativă am discutat cu colegii mei și le-am cerut să identifice soluții pentru a putea scădea, la rândul nostru, cheltuielile cu 10%. În același timp, pentru anul în curs, la fel cum am stabilit încă din vara trecută, angajări în Primărie se vor mai face doar pentru situațiile urgente. În plus, dacă vom avea plecări din sistem, vom încerca să suplinim această lipsă cu personalul deja existent, eventual prin relocarea oamenilor de la un compartiment la altul”, a precizat primarul Lucian Micu.

Și anul trecut au existat consultări pe tema bugetului cu diferite categorii socio-profesionale. Cele mai mari sume au fost solicitate de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe, undeva la câteva milioane de euro. În același timp, tinerii din Roman au solicitat mai multe evenimente publice pentru ei. Primarul Lucian Micu a declarat că „niciodată și nimeni nu va putea răspunde tuturor solicitărilor”, însă a precizat că probleme punctuale sau prioritizarea lor s-a făcut în anul anterior.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0