Articol publicat în data de: lun, 05 Sep 2016




Romaşcanii fac mai mulţi copii

 

nasteri copil maternitateNumărul nou-născuţilor care au venit pe lume în zona Roman, în primele şapte luni ale acestui an, este mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, relevă o statistică a Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, privind situaţia unor indicatori demografici şi de morbiditate înregistraţi pe teritoriul judeţului Neamţ în anul 2016, pentru perioada 1 ianuarie – 31 iulie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.

În zona Roman, de la începutul acestui an au venit pe lume 844 de copii, comparativ cu 831, în aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivelul judeţului Neamţ, însă, numărul nou-născuţilor este de 2.309 în acest an, în scădere cu 36 faţă de primele şapte luni ale anului trecut. Cu un număr al deceselor generale de 3.625 în acest an, sporul populaţiei este de -1.316 în 2016, în creştere, totuşi, faţă de cel de anul trecut, când în aceeaşi perioadă se înregistra un spor al populaţiei de -1.623 în întreg judeţul.

Și situaţia îmbolnăvirilor este ceva mai bună în zona Roman, faţă de anul trecut. În primele şapte luni ale lui 2016 s-au înregistrat 65 de cazuri de TBC (faţă de 83 în aceeaşi perioadă din 2015), 14 cazuri de sifilis (nouă în aceeaşi perioadă din 2015), două cazuri de infecţii gonococice (niciuna în aceeaşi perioadă din 2015), doar patru cazuri de hepatită (faţă de 29 în aceeaşi perioadă a anului trecut) şi patru cazuri de scarlatină (la fel ca în aceeaşi perioadă din 2015). În ceea ce priveşte cazurile noi de cancer din acest an, în zona Roman s-au înregistrat 237 de îmbolnăviri, faţă de 281 în primele şapte luni ale anului trecut.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close