Romașcanii concurează în competiția „Hai în pauza de mișcare”

Romașcanii concurează în competiția „Hai în pauza de mișcare”

 

 

32 de orașe din România, printre care și Romanul, participă la ediția din acest an a competiției „Hai în pauza de mișcare”, din cadrul proiectului național „Bucurie în mișcare”, ce se desfășoară în perioada 5 – 15 martie, prin care organizatorii doresc să atragă atenția asupra nevoii de mișcare ca soluție pentru stresul vieții cotidiene. Participanții de până acum au acumulat 1.200 de puncte pentru Roman, ceea ce plasează orașul nostru pe primul loc în grupa C, având șansa de a beneficia de organizarea în municipiu a unui eveniment în cadrul Festivalului Bucurie în Mișcare, ediția 2019. Participanții sunt recompensați și cu premii.

Și primarul Lucian Micu i-a încurajat pe romașcani să participe să facă sport, dar și să se înscrie în competiția națională: „Romanul continuă tradiția și, cu sprijinul Asociației Mușatinii, s-a înscris și anul acesta în competiția «Hai în pauza de mișcare», alături de alte 31 de orașe din România. Evenimentul își propune să atragă atenția asupra nevoii de mișcare ca soluție pentru stresul vieții cotidiene. Astfel, până pe 15 martie vă încurajez pe fiecare dintre dumneavoastră să faceți mișcare și să postați «dovada» pe pagina personală de Facebook sau Instagram. Postarea de pe Facebook trebuie să conțină în descriere tagul paginii @bucurieinmiscare, respectiv postarea de pe Instagram trebuie să conțină pe poză (nu în descriere) tagul paginii @bucurieinmiscareromania. Postarea trebuie să aibă în descriere numele orașului pe care îl susține în cursa pentru desemnarea orașelor gazdă ale festivalului «Bucurie în mișcare 2019». Pe 16 martie se vor anunța cele 12 orașe câștigătoare, iar eu sunt sigur că Romanul, cu ajutorul fiecăruia dintre dumneavoastră, se va regăsi printre premianți!”.

Mai multe detalii despre eveniment găsiți accesând următoarea adresă: https://bucurieinmiscare.ro/pauza-de-miscare/.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0