Prima paginăRomanSanatate

Romaşcanii au consumat medicamente de 500.000 de lei într-o lună

Dimensiune text

Uneori, oamenii sunt nemulţumiţi pentru că sunt nevoiţi să îşi achiziţioneze unele medicamente sau produse sanitare atunci când sunt internaţi în spital. Cu toate acestea, trebuie ştiut că cheltuielile unei unităţi sanitare cu medicamentele dintr-o lună sunt foarte mari. Lunar, pentru medicamentele pacienţilor care sunt internaţi în spitalele din Roman se cheltuie aproximativ 500.000 de lei. Această sumă provine din mai multe surse.

De exemplu, în luna ianuarie, medicamentele pacienţilor din Spitalul Municipal de Urgenţă Roman au costat 468.217 lei. Au fost consumate medicamente din Fondul Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate în valoare de 266.954 de lei, la Centrul de Primiri Urgenţe s-au consumat medicamente în valoare de 8.144 de lei şi 113.119 lei au costat medicamentele pentru tratarea pacienţilor cu boli incluse în programele naţionale de sănătate. În luna ianuarie, 100.304 lei au costat medicamentele pacienţilor cu HIV/SIDA, 1.201 lei au costat cele pentru pacienţii cu diabet, 88.115 lei au costat medicamentele bolnavilor de cancer, 2.863 de lei au costat medicamentele pentru cei cu TBC şi 636 de lei, cele pentru pacienţii din programul TBC Profilaxie.

În aceeaşi lună, medicamentele pacienţilor internaţi la Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman, cu boli psihice cronice şi demenţă, au costat 43.736 de lei.

COMENTARII

WORDPRESS: 0