Romașcani la marșul de sprijin pentru Autostrada Iași – Tîrgu Mureș

Romașcani la marșul de sprijin pentru Autostrada Iași – Tîrgu Mureș

 

Câteva zeci de mașini, motocicliști și TIR-uri au plecat din capitala Moldovei într-un marș de sensibilizare a guvernanților cu privire la necesitatea alocării în bugetul pe 2018 a banilor pentru construirea autostrăzii A8 Iași – Tîrgu Mureș.

Primul popas al celor care s-au alăturat acestei mișcări a fost făcut sâmbătă, 9 septembrie, la Tîrgu Neamț, acolo unde au fost prezente și oficialități locale și județene. Protestatarii au oprit în Piața Adormirea Maicii Domnului, unde, la microfon, au susținut dorința ca autostrada să devină o prioritate pentru dezvoltarea Moldovei. La eveniment au fost prezenți primarii din Tîrgu Neamț, Roman, dar și din comunele alăturate, vicepreședintele Ioan Asaftei, de la Consiliul Județean, președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur, precum și deputatul USR Iulian Bulai. Cu toții și-au prezentat susținerea pentru realizarea măcar în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a proiectului care să lege Vestul de Estul țării.

Discursurile au fost unele destul de scurte, deputatul Iulian Bulai născând oarece controverse prin faptul că a transmis că „marșul este al cetățenilor, nu al politicienilor”, declarație care a fost taxată de vicepreședintele Asaftei, care a precizat că, până la urmă, realizarea acestei autostrăzi este o decizie politică, deoarece banii sunt alocați de Guvern, unul evident politic.

Peste toate, s-au făcut poze, s-au lipit afișe pe mașini, s-a claxonat și caravana se va întoarce duminică seară la Iași, după ce ieri a ajuns la Tîrgu Mureș. Rămâne de văzut și dacă această mișcare a „răsunat” și la București și va fi amintită până la anul, la momentul construirii bugetului pentru autostrăzile ce vor fi prinse în 2018 pentru studii, proiecte și construire.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1