Romaşcani introduşi în arest pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept

HomeActualitate

Romaşcani introduşi în arest pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept

 

 

Doi tineri din Roman au fost reţinuţi de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.

Conform IPJ Neamț, marți, 9 aprilie, Poliţia Municipiului Roman a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr de 26 de ani, din Roman, s-a prezentat pentru îngrijiri la o instituţie medicală. Fiind audiat de poliţişti cu privire la producerea leziunii, acesta a declarat că în timp ce se deplasa pe o stradă din Roman, ar fi trecut pe lângă un foc, ar fi auzit o pocnitură, după care a simţit o arsură la coapsa stângă. În cauză au fost demarate iniţial cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În urma extinderii cercetărilor a rezultat faptul că, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, tânărul se afla pe o stradă din Roman, împreună cu alţi doi prieteni de 17, respectiv 19 ani, care trăgeau în joacă cu un pistol cu aer comprimat, supus autorizării, deţinut ilegal. La un moment dat, cel de 17 ani ar fi tras în coapsa stângă a tânărului de 26 de ani, rănindu-l. Pistolul în cauză, găsit de poliţişti într-o casă părăsită din Roman, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

„La data de 10 aprilie, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore tânărul de 17 ani, pe care l-au introdus în arestul IPJ Neamţ, sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Ulterior, Parchetul Roman a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Ieri, 11 aprilie, poliţiştii au reţinerii pentru 24 de ore şi tânărul de 19 ani, care a fost introdus în arest, sub aspectul comiterii infracţiunilor de port şi uz de armă fără drept, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, informează IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0