Romaşcani în lotul pentru olimpiada internaţională de neogreacă

Adrian Ilieş, de la „Petru Poni”, şi Eduard Iosif, de la „Roman-Vodă”, au obţinut locul II, respectiv III, la olimpiada naţională de limba neogreacă.

Doi elevi romaşcani s-au întors cu premii de la olimpiada naţională de neogreacă. De asemenea, cei doi premianţi au fost selectaţi pentru a face parte din lotul naţional al României pentru olimpiada internaţională de neogreacă, ce se va desfăşura în luna septembrie la Bucureşti. Adrian Ilieş, elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, şi Eduard Iosif, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, au obţinut premiul II, respectiv III, la faza naţională a olimpiadei de neogreacă, categoria A2. Un singur punct l-a despărţit pe Adrian Ilieş de premiul I, care i-a revenit unei eleve din Iaşi. Premiile sunt cu atât mai valoroase cu cât limba neogreacă nu este cuprinsă în programa şcolară, cei doi premianţi făcând parte din grupul de pasionaţi care învaţă limba greacă de plăcere, cu profesoara Nicoleta Tudor, sub auspiciile comunităţii elene din Roman.

„Din lotul judeţului Neamţ au făcut parte cinci elevi, dintre care doi au obţinut premii, iar ceilalţi au avut punctaje bune, în condiţiile în care la fiecare nivel se acordă câte un singur premiu I, II, III şi o menţiune. Reuşita lor este cu atât mai lăudabilă cu cât au intrat în concurs cu copii care vorbesc limba greacă în familie. De altfel, reuşita comunităţii din Roman a fost considerată o surpriză pentru cei mai mulţi dintre participanţi, având în vedere că suntem abia la al treilea an în care desfăşurăm cursurile, în primul an nu am participat, iar în concurs intră comunităţi puternice, cu o tradiţie bogată”, a spus profesoara Nicoleta Tudor.


COMENTARII

WORDPRESS: 4
  • Iulia 6 ani

    Felicitari pentru premiu. Cat despre faptul ca alti participanti vorbesc limba greaca in familie, de ce nu spuneti ca si Eduard Iosif tot acolo a invatat-o? A locuit 8 ani in Grecia. Unde evident a vorbit limba greaca.

    • felix 6 ani

      Oare de ce???

    • Alina 6 ani

      Iulia, poate ar trebui sa te uiti pe site-ul olimpiadei, sa vezi numele candidatilor si numarul acestora. Asta ca sa-ti faci o idee despre cat de greu le-a fost celor doi elevi romascani sa obtina aceasta spectaculoasa victorie! Si tu vorbesti romana. Poti lua premiu la nationala?

  • Delia 6 ani

    Bravo copii,meritați să fiți apreciați și lăudați pentru succesul vostru .Castigarea acestor premii aduc valoare scolilor unde studiază acești copii și familiilor lor ,chiar dacă au locuit și învățat in Grecia .Știu că nu e ușor să te afirmi într-o țara precum Grecia ,unde alfabetul lui Metodiu și Chiril îi pun în dificultate pană și pe greci .Ne bucurăm împreună cu voi de recunoașterea atator ani de studiu și să fiți mai buni la internaționala .BUCURĂ-TE și tu Iulia impreună cu ei și o să vezi că frustrările și comentariile tendențioase nu-și au rostul .Să fiți mandri copii !Etapa următoare să invățati chineza.