Romașcan reținut de polițiști, după ce ar fi furat o geantă cu bani la Iași

Romașcan reținut de polițiști, după ce ar fi furat o geantă cu bani la Iași

 

 

Joi, 23 mai, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au efectuat o percheziție, în municipiul Roman, la domiciliul unui bărbat, de 44 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

Conform IPJ Iași, din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 10 mai, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, romașcanul ar fi urmărit o femeie din zona unei case de schimb valutar până în zona unei piețe și i-ar fi sustras o geantă cu bani, cauzând un prejudiciu total de 21.500 de lei.

„În urma percheziției au fost ridicate mai multe bunuri în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul IPJ Iași. La data de 24 mai, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu propuneri legale. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din Iași și Neamț”, informează IPJ Iași.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0