Romașcan implicat într-un accident cu patru victime, pe drumul Roman – Piatra Neamț

Romașcan implicat într-un accident cu patru victime, pe drumul Roman – Piatra Neamț

 

Sâmbătă, 6 mai, polițiștii rutieri au intervenit în cazul unui accident de circulație produs în jurul orei 12.45, în localitatea Baratca, pe drumul Roman – Piatra Neamț, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a patru persoane.

„Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 42 de ani, din Roman, conducea o autoutilitară pe DN 15D, având direcţia de mers Piatra Neamţ – Roman, în intersecţia cu DJ 155I, s-ar fi angajat în depășirea autoturismului din fața sa, încălcând marcajul longitudinal continuu simplu şi marcajul pietonal, intrând în coliziune cu acest autoturism, care a fost proiectat în afara părții carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei autoturismului, o tânără de 22 de ani, din Bârgăuani, a două pasagere din acest autoturism, cât și a unui pasager din autoutilitară. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, informează IPJ Neamț.

Polițiștii au reținut permisul de conducere bărbatului de 42 de ani și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0