Romanul, sub cod galben de ninsoare

Dimensiune text

Municipiul Roman se află sub cod galben de ninsoare până vineri dimineaţă. Prima ninsoare adevărată a pus la încercare nervii şoferilor şi vigilenţa pietonilor. A fost pentru prima dată, în acest sezon rece, când s-a circulat, cu adevărat, în condiţii de iarnă.

zapada 02Reprezentanţii firmei care face deszăpezirea afirmă că au acţionat în oraş încă de la primele ore ale dimineţii. „Dimineaţă, la ora 5.30, am fost anunţaţi de domnul city-manager Ovidiu Bojescu să ieşim să dăm cu antiderapant. Am ieşit cu trei sărăriţe, iar la 8.45 ni s-a dat comanda să ieşim la împins zăpada. Am ieşit cu 25 de utilaje, împărţite în şapte zone ale oraşului. În fiecare zonă am curăţat, cu prioritate, arterele principale, apoi ne-am retras pe cele secundare. Va fi cod galben şi suntem pregătiţi să ieşim din nou dacă este necesar. În ceea ce priveşte trotuarele, am scos dimineaţă, la ora 5.30, 55 de măturători, la măturat zăpada, încă nu este nevoie de freză”, a spus Ionel Ciocan, directorul general al SC Rossal SRL Roman.

zapada 03Prefectul Vlad Angheluţă afirmă că, la nivelul judeţului, situaţia este sub control şi că, până acum, nu s-au înregistrat probleme deosebite. „Există utilaje atât pe drumurile naţionale, cât şi pe drumurile judeţene, plus forţele locale care acţionează fie cu utilaje închiriate, fie cu utilaje proprii. Sunt 23 de lucrători, cu 23 de utilaje, pe drumurile naţionale şi 32 de lucrători, cu 12 utilaje, pe drumurile judeţene. Am acoperit cea mai mare suprafaţă a judeţului; se circulă fără probleme, în condiţii de iarnă. Se anunţă viscol şi va trebui să fim bine pregătiţi”, a precizat prefectul Vlad Angheluţă.

Singurele situaţii deosebite care s-au înregistrat în Neamţ au fost în zona Roman. O ambulanţă s-a împotmolit joi, la Săcăleni, în comuna Poienari, în jurul orei 11.40. Ambulanţa a ajuns la aproximativ 800 de metri de locul solicitării, dar nu a putut înainta pe o uliţă, fiindcă aceasta nu era deszăpezită. La faţa locului au ajuns pompieri din garda de la Poienari, dar şi membri ai serviciului local pentru situaţii de urgenţă – care, la acea oră, erau implicaţi în deszăpezirea altor zone din comună. După ce uliţa a fost curăţată de zăpadă, ambulanţa a ajuns la locul solicitării, de unde a preluat o bătrână de 80 de ani, pe care a transportat-o la spital.

Un alt eveniment nedorit a fost înregistrat pe DJ 207A, pe drumul care face legătura între municipiul Roman şi comuna Sagna. În jurul orei 8.55, un microbuz s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În autoturism se aflau patru persoane, iar două dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă doar un bărbat, rănit uşor, a acceptat să fie transportat la spital.


COMENTARII

WORDPRESS: 0