Prima paginăActualitate

Romanul preia terenurile de la stația de captare Pildești – Simionești

Romanul preia terenurile de la stația de captare Pildești – Simionești

Dimensiune text

 

După ani de discuții și nicio finalitate, administrația locală romașcană mai face o încercare de a prelua terenurile de la stația de captare Pildești – Simionești, din comuna Cordun, de unde se face alimentarea cu apă a municipiului Roman.  Noua tentativă vine ca urmare a intenției companiei județene de apă ApaServ SA să depună un proiect de accesare de fonduri europene pentru modernizarea rețelei de conducte care asigură transportul apei de la stație către oraș.

Până acum, administrația locală din Roman a intenționat să cumpere terenurile, însă, în principal din motive politice, demersul nu s-a concretizat. Acum, se propune un proiect de hotărâre, ce va fi supus dezbaterii în ședința Consiliului Local de miercuri, 30 august, de preluare în concesiune a terenurilor, neexistând bani în bugetul local, spune primarul Lucian Micu, pentru cumpărarea suprafețelor.

„Serviciul public de alimentare cu apă și canalizare al municipiului Roman a fost delegat de către ADI AQUA NEAMȚ, iar rețelele sunt transmise în concesiune către operatorul S.C. APA SERV S.A. Această rețea include și sistemul de conducte ce se află pe teritoriul administrativ al Comunei Cordun. Pentru modernizarea acestei rețele, operatorul a propus depunerea unui proiect pentru asigurarea unei finanțări nerambursabile. Una din condițiile de accesare a acestor fonduri este aceea ca terenurile pe care sunt situate aceste rețele să fie deținute în proprietate sau concesiune”, se arată în expunerea de motive înaintată consilierilor locali.

Dacă proiectul va primi votul consilierilor locali, Primăria municipiului Roman ar urma să concesioneze un teren de 72.068 metri pătrați în intravilan – pentru o redevență de 12.459 lei pe an, un teren de 41.214 metri pătrați în extravilan – pentru o redevență anuală de 7.047,60 lei, un teren de de 71.419 metri pătrați în extravilan – în schimbul unei redevențe anuale de 12.212,60 lei, o suprafață de teren de 15.170 metri pătrați în extravilan – pentru o redevență anuală de 2.594 lei, un teren de 40.000 metri pătrați în intravilan – pentru o redevență anuală de 6.840 lei, un teren de 60.024 metri pătrați în intravilan – pentru o redevență de 10.246,10 lei pe an, un teren de 25.761 metri pătrați în intravilan – cu plata unei redevențe anuale de 4.405,10 lei, un teren de 26.818 metri pătrați în intravilan – în schimbul unei redevențe anuale de 4.585,90 lei, un teren de 98.332 mei pătrați în intravilan – pentru o redevență de 16.814,80 lei pe an, un teren de 82.712 metri pătrați în intravilan – cu plata unei redevențe anuale de 14.143,70 lei, un teren de 44.543 metri pătrați în intravilan – cu plata unei redevențe anuale de 8.507,70 lei și un teren de 6.541 metri pătrați în extravilan, cu plata unei redevențe anuale de 1.406,30 lei.

În total, vorbim de o suprafață de circa 58,5 hectare, adică 585.394 de metri pătrați de terenuri situate în intravilanul și extravilanul satelor Pildești și Simionești. Pentru toate, Primăria Roman va avea de achitat o redevență anuală de 101.262,8 lei.

Durata concesiunii este pentru 25 de ani, iar sumele stabilite ca și redevență pe care Primăria Roman va trebui să le achite sunt stabilite de către un expert evaluator. De precizat este că proiectul prevede ca redevența datorată să fie revizuită după expirarea unei perioade de zece ani din durata concesiunii.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0