Romanul este preferat de meşterii populari

Dimensiune text

Municipiul Roman este unul dintre oraşele preferate ale meşterilor populari din ţară. Reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ susţin că primesc multe solicitări atunci când în oraşul nostru se organizează un eveniment.

„În municipiul Roman, fără să încerc să fac comparaţii cu alt oraş din judeţ, există de ceva timp, de un an-doi, o disponibilitate mai mare, se organizează mult mai uşor târgurile şi expozanţii, cei care vin la astfel de manifestări, doresc să fie prezenţi. Se întâmplă ceva acolo, viaţa economică, banii se învârt altfel, pentru că asta, de fapt, dă acest semnal. Din ce în ce mai mult, Romanul devine un oraş important al judeţului şi în Roman se organizează evenimente din ce în ce mai uşor, pentru că lumea vrea să vină acolo. Anul acesta cred că vom face o selecţie a expozanţilor pentru Târgul de Crăciun, fiindcă sunt mai mulţi meşteri populari din toată ţara care şi-au anunţat intenţia de a veni, dar avem un spaţiu în care nu încap mai mult de 35-40 de meşteri populari”,  a afirmat Mihai Caravan, directorul Departamentului Relaţii Interne şi Târguri din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ.

În perioada 18 – 24 decembrie, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, cu sprijinul Primăriei Roman, organizează tradiţionalul Târg de Crăciun. Corturile expozanţilor vor fi amplasate pe platoul din faţa monumentului din Piaţa „Roman-Vodă”.


COMENTARII

WORDPRESS: 0