Romanul ar putea avea sistem de iluminat pe bază de LED

Romanul ar putea avea sistem de iluminat pe bază de LED

 

 

Municipiul Roman ar putea beneficia de un sistem de iluminat modern, pe bază de LED, dacă administrația locală va câștiga proiectul pentru accesarea de fonduri europene. Primăria municipiului Roman va depune în această lună proiectul „Creşterea eficienţei energetice şi extinderea sistemului de iluminat public din Municipiul Roman”, în cadrul Programului Operaţional Regional (P.O.R.) 2014 – 2020.

„În cadrul acestui proiect, se propune modernizarea sistemului de iluminat stradal al municipiului Roman prin lucrări de modernizare ce utilizează tehnologiile LED-urilor, ca fiind cele mai economice şi ecologice soluţii de iluminat public stradal, în scopul creşterii capacităţii de iluminat stradal. Noua tehnologie ecologică de iluminat stradal va înlocui actualul sistem clasic de iluminat cu becuri incandescente, reducându-se consumul de energie electrică, cu scăderea costurilor de întreţinere prin durata de viaţă mult mai mare a surselor LED decât a becurilor tradiţionale şi producând o lumină mult mai puternică şi mai apropiată de conceptul de lumină albă ideală. Această necesitate reiese din faptul că iluminatul stradal al municipiului este insuficient şi învechit, iar modernizarea şi extinderea lui va duce la desfăşurarea în siguranţă a activităţilor curente pentru populaţia municipiului Roman”, se arată în expunerea de motive înaintată consilierilor locali, care vor trebui să dezbată oportunitatea acestui proiect în ședința ordinară a lunii septembrie, programată pentru 27 septembrie.

Valoarea totală a proiectului „Creșterea eficienței energetice şi extinderea sistemului de iluminat public din Municipiul Roman” este de 21.526.988,03 lei (inclusiv TVA), în timp ce contribuţia proprie în proiect a municipiului Roman, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 430.539,76 lei.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0