România trece duminică la ora de iarnă. CFR anunță că nu vor fi modificări în mersul trenurilor

România trece duminică la ora de iarnă. CFR anunță că nu vor fi modificări în mersul trenurilor

 

 

CFR Călători informează că, începând din 28 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM. Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, precizează un comunicat al CFR Călători.

În noaptea 27 spre 28 octombrie, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 28 octombrie 2018, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

„Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații”, precizează reprezentanții CFR Călători.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0