ROMAN MAXIMUS, Craiova minima

Dimensiune text

HCM Roman a învins SCM Craiova, 26-20 (13-9), superb şi categoric, în deplasare, în etapa a 15-a Ligii Naţionale feminine de handball. Diferenţa de scor putea fi şi mai mare într-un meci dominat de echipa pregătită de Florentin Pera şi Viorel Lazăr, care şi-a luat o splendidă revanşă după înfrângerea din tur.

HCM Roman a învins, deplin meritat, SCM Craiova, în etapa a 15-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, partidă disputată la Craiova, duminică, 18 ianuarie. Scorul clar, 26-20 (13-9) pentru echipa pregătită de Florentin Pera şi Viorel Lazăr, este în conformitate cu cele petrecute pe teren, în ce priveşte jocul. Cu această ocazie, HCM şi-a consolidat locul al cincilea în clasament şi s-a apropiat la patru puncte de cel imediat superior, ocupat de SCM Craiova, formaţie în faţa căreia a pierdut în tur cu 18-22. A fost revanşa mult aşteptată de Carmen Stoleru şi colegele sale, care merită mai mult decât felicitări pentru felul în care au redemonstrat că alcătuiesc o echipă cu forţă mare. Nu sunt de neînvins nici primele trei clasate.

În meciul de la Craiova, echipa romaşcană a dominat de la un capăt la celălalt al partidei, construindu-şi victoria, minut cu minut, în pofida unei scurte perioade în care formaţia gazdă a reuşit să preia iniţiativa. Singura egalitate, pe tabela de marcaj, între cele două ocupante ale locurilor al patrulea şi al cincilea a fost cel înregistrat la începutul meciului: 0-0. Romanul a condus tot timpul, după ce a deschis scorul prin Mihalschi, pe contraatac. Băbeanu a majorat avantajul, 0-2 (Craiova – Roman), apoi, la 1-3, pe atacul Romanului se dă o decizie inversă. Totuşi, după 2-3, Romanul se distanţează, 2-5, dar ratează atacul care s-o ducă la patru goluri de adversara sa. A fost mai bine în minutul 17, când, după o intercepţie a Anei Maria Horobeţ, Ana Maria Iuganu a înscris pe contraatac, ducând scorul la 8-3 în favoarea echipei romaşcane. La 4-8, cuplul de arbitri Diana Florescu şi Ana Maria Stoia acordă uşor aruncare de la 7 metri pentru gazde, pe care o ratează Eidem. Se dă apoi forţare în atac împotriva Romanului şi Pera este sancţionat din cauza protestelor, îndreptăţite. În inferioritate numerică, după ce condusese şi cu 11-5, HCM Roman controlează jocul şi rămâne în avantaj, 13-8 în minutul 29. În minutul 27, Florentin Pera a solicitat time-out şi a spus: „Fetelor, suntem mai bune decât ele!”. La pauză a fost doar 13-9 pentru Roman.

SCM Craiova a prins cea mai bună perioadă a sa până în minutul 37, moment în care scorul era 12-13. Agrigoroaei şi Stoleru au ripostat şi diferenţa a reajuns la normalitate, în conformitate cu cele de pe teren, 12-15. Din minutul 40, când se înregistra 14-15, timp de zece minute s-a dat lupta pentru clarificarea situaţiei: 16-17, 17-19. De acolo, Toskovic a rezolvat problema cu apărarea avansată a echipei oltene şi s-a pus pe înscris goluri. În poartă, Tymoshenkova a anihilat tentativă de a marca a gazdelor, contraatacurile fiind cele cu care HCM Roman a ripostat, eficient, inclusiv pe finalul jocului. S-a terminat 26-20 pentru Roman, cu un ultim gol marcat de Iuganu, cea care a mai avut posibilitatea de a înscrie şi în ultimele cinci secunde.

SCM Craiova: Munteanu, Paşca – Tănăsie (5 goluri), Apipie (3), Cioaric (3), Ianaşi (2), Eidem (2), Lazarin (2), Zamfirescu (1), Ilie, Tomescu. Antrenor: Aurelian Roşca

HCM Roman: Tymoshenkova – Horobeţ (1), Stoleru (4), Agrigoroaei (4), Mihalschi (3), Băbeanu (5, 1 din 7 metri), Iuganu 4, (2 din 7 metri), Toskovic (5), Druţu.

Florentin Pera: „Este o victorie obţinută în urma unei prestaţii foarte bune. Felicit fetele pentru mobilizare, angajament şi fel de abordare a jocului, profesionist, având în vedere că am învins pe terenul echipei unde a mai câştigat doar Baia Mare în acest campionat. Este o victorie foarte preţioasă. Apărarea a funcţionat foarte bine, cu doar 20 de goluri primite în deplasare. Am demonstrat că jocul din tur a fost un accident şi ne-am îndeplinit obiectivul de a recupera punctele pierdute în tur. S-au remarcat disponibilitatea foarte bună la efort a fetelor, spiritul de sacrificiu şi disciplina tactică în ambele faze ale jocului. Încă o dată, felicit fetele şi îmi doresc să intrăm la următorul joc, în Cupa României, cu aceeaşi atitudine. Dedicăm victoria tuturor celor care au avut încredere în noi, indiferent de moment. Sper ca fetele să se poată recupera cât mai repede până miercuri şi să păstrăm acelaşi tonus, chiar dacă avem doar trei zile, cu tot cu deplasări, la dispoziţie. Este un efort mare din partea lor”.

Rezultate înregistrate în etapa a 15-a: CSM Cetate Deva – Corona 2010 Braşov 27-27 (13-13), HC Zalău – Dunărea Brăila 34-31 (15-13), SCM Craiova – HCM Roman 20-26 (9-13), Universitatea Cluj – HCM Râmnicu Vâlcea 29-27 (15-11), Universitatea Neptun Constanţa – SC Mureşul Târgu Mureş 27-24 (14-12), CSM Unirea Slobozia – CSM Bucureşti 24-29 (11-11). CSM Ploieşti – HCM Baia Mare s-a disputat după închiderea ediţiei.

Programul competiţional din această perioadă este dezavantajos pentru echipa romaşcană, care va mai avea de făcut o deplasare într-un interval de trei zile, la Brăila, pentru meciul din Cupa României de miercuri, 21 ianuarie, partidă care va începe la ora 19.30. Duminică, 25 ianuarie, HCM Roman va juca pe teren propriu, în campionat, cu CSM Ploieşti.

Clasament 

1 Baia Mare141301436-30639
2 Bucureşti*151302432-31238
3 Braşov151131423-33136
4 Craiova151104330-31433
5 Roman15924356-34829
6 Brăila15807415-40024
7 Zalău15618377-39119
8 Ploieşti14608323-34918
9 Vâlcea15528376-40317
10 Deva15438387-42515
11 Constanţa154110358-40213
12 Slobozia154011346-41212
13 U Cluj153210407-46411
14 Mureşul150015336-4450

*CSM Bucureşti a fost penalizată cu un punct pentru nerespectarea unei cerinţe regulamentare


COMENTARII

WORDPRESS: 0