Articol publicat în data de: mie, 15 Feb 2012
Social | de către Teo Rusu



Riscul meseriei: Polițiști înjurați, amenințați și loviți

Sînt înarmați, reprezintă autoritatea, dar, uneori, trebuie să suporte injuriile și amenințările celor pe care îi cercetează. Riscurile meseriei de polițist nu sînt puține, iar exemplele de ultraj demonstrează acest lucru.

 

Anul trecut, la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț au fost înregistrate nouă cazuri de ultraj împotriva oamenilor legii, cele mai multe în zona Romanului.

 

A vrut să înjunghie o polițistă

În ziua de 21 ianuarie 2011, în jurul orei 11.00, un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Icușești, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost sesizat de Ciprian G., de 34 de ani, din comuna Icușești, despre faptul că, în aceeași dimineață, a fost amenințat, cu un cuțit, de Constantin A., de 31 de ani, din aceeași comună, pe motiv că le-ar fi spus pădurarilor că fură lemne din pădure. În temeiul sesizării, agentul de poliție s-a deplasat la domiciliul lui Constantin A. Acesta a ieșit în fața porții locuinței sale și, fiind sub influența băuturilor alcoolice, supărat că i s-au cerut relații cu privire la cele întîmplate în cursul dimineții, a adresat agentului de poliție injurii, expresii obscene și amenințări cu acte de violență, după care a scos un cuțit, apropiindu-se de agentul de poliție cu intenția de a-l lovi. În această împrejurare, polițista a folosit armamentul din dotare, executînd două focuri de avertisment în plan vertical. Bărbatul a aruncat cuțitul în curtea locuinței și a fugit.

Pentru că nu s-a supus somației de a rămîne la fața locului, agentul de poliție a făcut din nou uz de armă, trăgînd patru focuri în plan vertical. Bărbatul a fugit în pădurea din apropierea casei sale.

Echipa operativă din cadrul Poliției municipiului Roman, care s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea de cercetări, l-a depistat pe Constantin A. în casa unei rude în satul Mesteacăn, comuna Icușești.

Pe numele bărbatului au fost întocmite două dosare penale, unul pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și port fără drept de armă albă și celălalt pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și port, fără drept, de armă albă. Suspectul a fost cercetat în stare de libertate.

 

Au făcut scandal în sediul Poliției

În noaptea de 19 spre 20 martie 2011, în jurul orei 3.05, Poliția municipiului Roman a fost sesizată, prin 112, despre faptul că într-un local public din Roman a avut loc o altercație între mai multe persoane. La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică, care a luat măsura conducerii la sediul Poliției municipiului Roman a lui Dumitru D., de 23 de ani, și Petru B., de 39 de ani, ambii din municipiul Roman. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi, pe fondul consumului de alcool, au avut o altercație cu alți doi tineri, provocînd scandal într-un restaurant tip fast-food. Ulterior, cei doi au părăsit restaurantul și s-au deplasat la un alt fast-food, unde au spart două geamuri. La sediul Poliției municipiului Roman, Dumitru D. și Petru B. au adresat cuvinte și expresii jignitoare agenților de poliție, pe care i-au amenințat cu acte de violență și au încercat să-l lovească pe unul dintre polițiști. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, ultraj și distrugere, suspecții fiind cercetați în stare de libertate.

 

Împușcat în picior de polițist

În seara de 1 mai 2011, în jurul orei 20.40, șeful Postului de Poliție Icușești, după finalizarea misiunii de asigurare a ordinii și liniștii publice la cimitirul din satul Bătrînești, comuna Icușești, s-a oprit la locuința unei familii din localitate, pentru aplanarea unei stări conflictuale. După aplanarea conflictului, în momentul în care polițistul s-a deplasat la autoturismul de serviciu, a fost interpelat de Ioan V., de 31 de ani, care, fiind în stare avansată de ebrietate și avînd asupra sa un topor, a început să profereze amenințări cu moartea la adresa polițistului și a încercat să-l lovească cu toporul, pe motiv că agentul de poliție a aplicat sancțiuni contravenționale, în repetate rînduri, membrilor familiei sale. Polițistul a efectuat somație verbală, după care a executat un foc de avertisment în plan vertical. Întrucît Ioan V. a încercat să-l lovească cu toporul, agentul de poliție a executat un foc asupra agresorului, rănindu-l în piciorul drept. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unde a fost diagnosticată cu plagă împușcată coapsa dreaptă și etilism acut. Bărbatul a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru extragerea glonțului. În cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvîrșirea infracțiunii de ultraj și port, fără drept, de armă albă, dosarul fiind declinat spre competentă soluționare Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman.

 

Polițistă lovită de un bețivan

În ziua de 28 mai 2011, în jurul orei 13.05, Postul de Poliție Trifești a fost sesizat de administratorul unui bar din localitate despre faptul că o persoană necunoscută, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a provocat scandal în bar. La fața locului s-a deplasat șeful Postului de Poliție Trifești, care a constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul identificat ca fiind Dorel S., de 52 de ani, din comuna Trifești. Acesta provoca scandal pe motiv că nu a mai fost servit cu băuturi alcoolice. Pentru că bărbatul nu s-a liniștit, șeful postului de poliție, cu sprijinul a doi agenți de pază solicitați la fața locului de barman, l-au imobilizat pe scandalagiu, încătușat și condus la sediul postului de poliție în vederea luării măsurilor legale. Atît în bar, cît și la sediul postului de poliție, Dorel S. a  adresat injurii, insulte și amenințări agentului de poliție. În  momentul în care polițistul și agenții de pază încercau să-l liniștească pe bărbat și să-l așeze pe un scaun, acesta a lovit, cu piciorul, agentul de poliție în genunchiul drept. Polițista a suferit o contuzie forte genunchi drept prin agresiune. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ultraj, Dorel S. fiind și sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei.

 

Polițist amenințat cu coasa

În ziua de 12 iunie 2011, în jurul orei 17.10, Postul de Poliție Bîra a fost sesizat, prin 112, de Ana G., din comuna Bîra, despre faptul că fratele său, Valuț G., de 29 de ani, din aceeași localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice, provoacă scandal la domiciliu și, cu o coasă, a alungat toți membrii familiei din curtea casei. Doi agenți de poliție din cadrul Posturilor de Poliție Bîra și Boghicea s-au deplasat la fața locului și, în timp ce discutau cu membrii familiei, Valuț G. a ieșit în fața porții, avînd asupra sa coasa, adresînd cuvinte și expresii obscene polițistului din cadrul Postului de Poliție Bîra. Agentul de poliție s-a deplasat către bărbat, moment în care acesta l-a amenințat cu coasa pe polițist, afirmînd că îl va tăia. Polițistul a continuat să se apropie de bărbat, scoțînd pistolul din toc și somîndu-l verbal că va face uz de armă dacă nu aruncă coasa. În acel moment, Valuț G. a fugit în curte, a fost urmărit de polițistul care a folosit spray-ul lacrimogen din dotare, reușind să-i ia coasa și să-l imobilizeze. Bărbatul a fost condus la sediul Postului de Poliție Bîra.

 

I-a înjurat pe polițiști din cauza muzicii

În seara de 16 decembrie 2011, în jurul orei 23.40, o patrulă de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Roman, care executa serviciul de patrulare în zona pietonal Ștefan cel Mare, s-a sesizat din oficiu despre faptul că, la un bar, muzica avea intensitate mare, fapt pentru care au intrat în local pentru a atrage atenția DJ-ului. În timp ce polițiștii discutau cu DJ-ul, a intervenit Liviu B., de 24 ani, din Roman, care i-a adresat unuia dintre agenții de poliție amenințări cu acte de violență și cuvinte vulgare. Bărbatul a fost condus la sediul poliției, unde a continuat comportamentul agresiv la adresa polițiștilor. În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de ultraj.

Alte trei cazuri de ultraj au fost înregistrate la Războieni, Dămuc și Alexandru cel Bun. În cele mai multe dintre cazuri, agresorii sînt persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close