Prima paginăActualitateRoman

Revoluționarii din zona Moldovei se reunesc la Roman

Dimensiune text

Vineri, 9 ianuarie, la Roman va avea loc întâlnirea reprezentanţilor asociaţiilor de revoluţionari din Moldova, care va marca înfiinţarea Federaţiei Asociaţiilor de Revoluţionari din Moldova.

Vineri, 9 ianuarie, va lua fiinţă, la Roman, Federaţia Asociaţiilor de Revoluţionari din Moldova. Organizaţia va reuni reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari din zona Moldovei, scopul acesteia fiind, conform iniţiatorului acesui proiect, medicul Octavian Dumitru Cârstea, monitorizarea din punct de vedere politic, social, a zonei Moldovei.

„Am dori să se ştie, în primul rând, că nu ne propunem să cerem drepturi materiale. Dar dorim să aşezăm asociaţiile de revoluţionari pe poziţia care li se cuvine în societate. Dacă noi nu am murit în 1989, nu înseamnă că nu am făcut ceea ce am făcut în 1989. Am înfiinţat această asociaţie pentru că revoluţionarii sunt priviţi, de multe ori, ca nişte delatori, ca nişte profitori. Noi vrem să demonstrăm că mai avem cuvinte de spus şi că nu ne trebuie bani, ci dorim să ni se recunoască faptul că, în decembrie 1989, nu am stat în genunchi”, spune Octavian Dumitru Cârstea (foto), preşedintele Asociaţiei „22 decembrie 1989” din Roman.

Acesta a mai precizat că, odată ce federaţia se va constitui, va înainta plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta şi va înainta adrese către ambasadele statelor Uniunii Europene la Bucureşti, în care va reclama modul în care sunt trataţi revoluţionarii de la 1989. Nemulţumirile revoluţionarilor pornesc de la modificările făcute la Legea Revoluţiei, în ultima şedinţă de Guvern din 2014. Conform acestora, pentru a primi în continuare indemnizaţii şi pentru a avea certificate, revoluţionari trebuie să obţină titlul de „Luptător cu rol determinant”.

Acest nou titlu, care va fi atribuit sub sancţiune penală pentru date false, este definit, acum, de Guvern, ca fiind acordat celor care, în perioada 14 – 22 decembrie 1989, au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de ordine şi de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, dar „doar în localităţile” în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu.

„Cei care au modificat în acest fel legea ar trebui să ştie că Revoluţia nu a însemnat doar Timişoara şi Bucureştiul. Conform acestor modificări ale legii, ar însemna că restul ţării a stat doar la televizor sau la grătar. Revoluţia nu s-a încheiat odată cu fuga lui Nicolae Ceauşescu”, a spus Octavian Dumitru Cârstea.

Asociaţia „22 Decembrie 1989” de la Roman numără, în acest moment, 13 membri, romaşcani, cărora li se adaugă încă cinci membri, afiliaţi asociaţiei, care au luat parte la Revoluţie în alte localităţi ale ţării.

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • un contribuabil 6 ani

    Sperăm că REVOLUŢIONARII vor milita şi pentru reducerea preţului la APĂ care FURĂ banii din buzunare tuturor ROMAŞCANILOR luna de luna !!!!!

  • Dupa opinia mea revolutionaritrebuie numiti cei ce au murit pe baricade si cei raniti si nu toti ce din greseala se aflau in preajma sa vada de partea cui este victoria si dupa evenimente au ocupat si jefuit bunurile din cladirile publice Si eu am fost in fata acestor cladiri si nu cer brevet de revolutionar.Nu mai are tara bani pentru pretinsii revolutionari.