Reținuți pentru furt calificat, cercetați pentru trafic și deținere de droguri

Reținuți pentru furt calificat, cercetați pentru trafic și deținere de droguri

 

Polițiștii din Neamț au reținut două persoane pentru mai multe furturi din locuință. La locuința unuia dintre ei, au fost depistate și 11 plante de cannabis și o seră improvizată pentru cultivarea cannabisului.

Miercuri, 14 iunie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești din cadrul IPJ Neamț au fost sesizați cu privire la sustragerea mai multor produse alimentare dintr-un magazin de pe raza localității Tazlău. În urma cercetărilor, polițiștii au depistat două persoane, un bărbat de 33 de ani și un tânăr de 15 ani, ambii din Tazlău, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt în noaptea de 13 spre 14 iunie.

„Polițiștii au extins cercetările, stabilind că cei doi ar mai fi săvârșit încă două fapte de furt din locuințe, în cursul lunii mai, cauzând un prejudiciu de 4.000 de lei. În cadrul investigațiilor efectuate, polițiștii s-au deplasat la adresa unde locuiește bărbatul de 33 de ani, observând în grădina casei câteva plante ce păreau a fi cannabis. Ca urmare a celor constatate, au fost sesizați ofițerii din cadrul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Neamț, împreună cu care s-a efectuat o percheziție domiciliară. Polițiștii au identificat în interiorul locuinței, într-un dulap, o seră improvizată, destinată creșterii și uscării plantelor de cannabis, iar în curtea locuinței 11 plante de cannabis. Totodată au mai fost identificate mai multe bunuri, stabilindu-se că ar putea proveni din furturile comise”, informează IGPR.

Polițiștii au reținut cele două persoane, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat. De asemenea, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic și deținere de droguri.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0