Reținuți de polițiștii romașcani pentru multiple infracțiuni

Reținuți de polițiștii romașcani pentru multiple infracțiuni

Dimensiune text

 

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au reținut pentru 24 de ore trei bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, distrugere, ameninţare și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Conform IPJ Neamț, din investigațiile desfășurate s-a stabilit faptul că luni, 18 mai, în timp ce un tânăr de 21 de ani, din județul Arad, se afla pe o strada din municipiul Roman, ar fi fost lovit de către un bărbat de 26 de ani. Ulterior, tânărul din Arad ar fi revenit împreună cu alți doi bărbați de 26, respectiv 46 de ani, din municipiul Roman și ar fi pătruns în curtea imobilului ce aparține unui bărbat de 55 de ani, unde ar fi distrus o porțiune din gard, un geam precum și usa de acces în imobil. De asemenea, cei trei ar fi adresat amenințări cu acte de violență locatorilor imobilului.

„Astfel, prin activitatea infracţională desfăşurată, cei implicați ar fi tulburat ordinea şi liniștea publică. Cei trei au fost conduși la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0