Reținuți de polițiști după un furt de cosmetice de 4.000 de lei dintr-un magazin din Roman

HomeActualitate

Reținuți de polițiști după un furt de cosmetice de 4.000 de lei dintr-un magazin din Roman

 

Joi, 10 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza județului Iași, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt.

Conform IPJ Neamț, din cercetări a reieșit că, la data de 28 august, doi tineri de 21, respectiv 25 de ani, ambii din Iași, ar fi pătruns într-o societate comercială din Roman și, profitând de neatenția angajaților, ar fi sustras produse cosmetice în valoare de peste 4.000 de lei. Aceștia au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierii.

„În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, respectiv complicitate la furt. Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, informează IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1