Reținut după furtul unui microbuz din autogară

Reținut după furtul unui microbuz din autogară

 

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au efectuat vineri, 6 septembrie, o percheziție domiciliară pe raza județului Iași, la o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Conform IPJ Neamț, din cercetări a reieșit că, la data de 29 iulie, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 52 de ani, din Tămășeni, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras un microbuz din autogara municipiului Roman. Ulterior, vehiculul în cauză a fost descoperit pe o stradă din județul Iași, iar polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei în persoana unui bărbat, de 52 de ani, din Iași.

„În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, au fost descoperite cheile vehiculului, bunurile sustrase fiind restituite persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț. La data de 7 septembrie, față de bărbatul din Iași, Judecătoria Roman a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”, informează IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0