Articol publicat în data de: lun, 18 Iul 2016



Reţele de cerşetori şi de prostituţie pot fi şi la Roman

 

Pot exista reţele de cerşetori şi de trafic de persoane şi la Roman, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu, întrebat de Ziarul de Roman dacă ştie despre astfel de fenomene, asemenea celui identificat, săptămâna trecută, într-o comună din sudul ţării, unde unii oameni erau ţinuţi în lanţuri şi erau trataţi ca nişte sclavi.

Primarul Laurenţiu Leoreanu a confirmat faptul că a trimis adrese către instituţiile statului abilitate să intervină, lăsând de înţeles că ar fi vorba inclusiv de Serviciul Român de Informaţii.

„Pot exista şi reţele de cerşetori, şi de furturi, trafic de persoane sau anumite substanţe. Noi, când avem anumite informaţii, aducem la cunoştinţa instituţiilor, instituţii de diferite tipuri. Suntem în permanentă legătură cu aceste instituţii şi păstrăm flux informaţional, dar ei sunt în măsură să ia măsuri şi decizii, având competenţă directă pe aceste fenomene. Dacă vă amintiţi, am făcut unele razii în anumite zone cu risc criminogen, ele fiind mânate şi de acest element. Multe probleme s-au rezolvat, instituţiile abilitate s-au implicat. Problemele există, nu dispar. De exemplu, prostituţia este cea mai veche muncă pe pământ. Acest flagel există, în unele ţări este încurajat, dar noi încercăm să limităm dezvoltarea lui”, a afirmat primarul Leoreanu.

Romanul a fost, în perioada anilor 2000, cunoscut în întreaga ţară ca un municipiu cu risc criminogen ridicat, cu adevăraţi interlopi – majoritatea activişti în reţelele de trafic de persoane, prinşi la un moment dat, acuzaţi şi închişi după gratii. Mai toţi şi-au ispăşit pedepsele şi nu s-au întors la vechile obiceiuri, fiind în continuare monitorizaţi.

În schimb, pe ceea ce înseamnă cerşetorie şi furturi, problema nu este încă rezolvată. Numai luna trecută, poliţiştii locali au gonit de pe străzi opt cerşetori şi au prins câţiva hoţi de buzunare. Din păcate, furturile sunt scăpate de sub control, cei mai mulţi dintre hoţi fiind minori şi nerăspunzând penal pentru faptele lor. Dar aceşti mici hoţi aduc părinţilor sau unor adulţi venituri considerabile din buzunarele celor pe care îi fură.

 

 

 

Știrea are un comentariu
Lasă un comentariu mai jos
  1. Horga Mihai spune:

    Până una-alta,trimiteți la mare (distanță) trupa plină de jeg, mizerie și miros insuportabil, care se tolănește și doarme pe băncile primăriei, cerșind fără reținere …ți-e greață, fac de kko orașul nostru curat și frumos …

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>