Restaurantul Kapri se redeschide într-o nouă înfățișare, din 14 februarie

Restaurantul Kapri se redeschide într-o nouă înfățișare, din 14 februarie

 

 

De joi, 14 februarie, restaurantul Kapri din pietonal își așteaptă clienții într-un nou decor. În ultimele săptămâni, restaurantul a trecut printr-un important proces de reamenajare, iar clienții pot găsi aici, și de acum înainte, preparatele cu care au fost și obișnuiți și care au făcut din restaurantul Kapri una dintre locațiile preferate ale romașcanilor. Nu vor lipsi și noi feluri de mâncare, ce vor putea satisface o gamă cât mai variată de preferințe.

„Am dorit să dăm o nouă față restaurantului. Totul a pornit de la o nouă investiție pe care am făcut-o în  utilaje de ultimă generație în domeniul ambalării, pentru dezvoltarea sectorului de livrări la domiciliu, și am zis că ar fi un bun moment pentru o schimbare, mai ales că, dacă îmi aduc bine aminte, în această primăvară facem zece ani de la deschidere”, afirmă Petrică Căpraru, administratorul restaurantului Kapri.

Dacă, până acum, restaurantul Kapri se adresa în principal celor dornici să ia prânzul, cu noua înfățișare restaurantul se poziționează între destinațiile potrivite pentru petrecerea unei seri în oraș, pentru clienții de toate vârstele. „Ne-am axat până acum foarte mult pe meniul de prânz, un meniu simplu, dar cu mâncare foarte bună. Însă, de acum, vom targeta și clienții de seară, mai  tineri sau mai în vârstă, care doresc să ia cina sau care, pur și simplu, doresc să petreacă o seară în oraș”, mai spune administratorul restaurantului Kapri.

Cu o capacitate de circa 65 de locuri în restaurant, plus alte 20 în separeu – care va și el reamenajat în același stil până la finalul acestei luni -, restaurantul Kapri va fi și de-acum înainte deschis pentru evenimente private de familie (zile onomastice, botezuri etc.). „Am păstrat cele mai bune 20 de preparate pe care le aveam și am introdus și altele câteva noi, salate sau paste, deși meniul își va păstra specificiul tradițional, în timp ce prețurile nu vor suferi modificări”, afirmă Petrică Căpraru.

De asemenea, restaurantul Kapri va oferi în continuare servicii de catering și își va dezvolta, din această primăvară, odată cu investiția în utilajele moderne pentru ambalat și mașinile noi de livrări și sectorul de livrări la domiciliu.

***

„Joi, 14 februarie, va avea loc deschiderea oficială a Restaurantului Kapri, iar din această zi specială vă așteptăm cu preparate alese, menite să vă încânte papilele gustative și să vă facă ziua mai frumoasă, într-un decor nou, cu un design modern și atmosfera plăcută, în care gustul deosebit al mâncării vine să completeze într-un mod minunat peisajul. Pentru rezervări sunați la nr tel: 0755.054.058. Vă așteptăm cu drag!”, este invitația pe care v-o adresează restaurantul Kapri din Roman.

Restaurantul Kapri
Pietonal Ștefan cel Mare, bloc 9, parter, Roman, jud. Neamț
Rezervări: tel. 0755.054.058
https://www.facebook.com/Restaurant-Kapri-447165915481265/

 

 

 

 


COMENTARII