REPERE: Ofițer în Jandarmeria Română, preot ortodox în Canada

Preotul Giulian Vasile Aileni (foto) și-a împlinit aproape toate visele în Canada. El a fost ofițer al Jandarmeriei Române, dar a ales să plece în Canada cu familia, unde lucrează în IT la Ford și oficiază ca preot. Părintele Vasile a absolvit Teologia la Sibiu. De la mii de kilometri, părintele Aileni ne transmite credința și speranța.

 

 

Iubiți frați romașcani,

Lumina Praznicului Învierii să se sălășluiască în sufletele voastre și să vă umple de dragoste dumnezeiască!

Dacă ar fi să mă gândesc la un cuvânt, care să reprezinte viața mea, acel cuvânt, fără putere de tăgadă, ar fi DRAGOSTEA. O abundență de dragoste revărsată de Dumnezeu și care se manifestă atât în mod direct, cât și în mod indirect, prin toți cei care mă înconjoară.

Am venit pe lume într-o familie tânără, care m-a crescut cu multă dragoste și emoție, fiind primul copil și primul nepot pentru bunici. După aceea au sosit, pe rând, un frate și două surori gemene. Vă imaginați ce dragoste am primit de la acest frate și surori mai mici.

Începând din școala primară și până am terminat facultatea, Academia de Poliție, am cunoscut foarte multe persoane, iar cu multe dintre ele țin legătura și acum. În adolescență am avut o mulțime de prieteni, iar la vârsta de 19 ani am cunoscut-o pe cea care urma să-mi fie alături pe vecie, soția mea Claudia. Eram vecini și, ca un dat al firii, între blocurile noastre era o biserică, care este și acum, bineînțeles.

La evenimentele din 1989 am participat așa cum mai toți romașcanii de vârsta mea au participat; am ieșit „pe centru”, am strigat ceva, acolo, nedeslușit, semăna foarte tare cu o scenă din Caragiale. Nu pricepeam noi mare lucru, voiam să plecăm la București să luptăm, chipurile, pentru Revoluție. Cred că era mai mult o reacție alergică la faptul că văzusem mai mult de două ore de emisiune TV într-o zi, dacă îmi este îngăduită o astfel de remarcă.

Câțiva ani dupa 1989 m-am căsătorit, am absolvit Academia de Poliție, am respectat „mendrele profesionale” de-a binelea, fiind transferat în mai multe orașe: București, Bacău, Piatra Neamț, Bicaz, Roman, că așa cereau nevoile patriei, pe care o iubesc din tot sufletul.

Însă, situația din țară, cum bine știm, nu era promițătoare, mai ales pentru tineri. Atunci ne-am hotărât să încercăm în altă parte.

Am emigrat în Canada, unde am început o cu totul nouă viață. Am învățat sistemul, limba, ne-am reorientat profesional. Eu am lucrat, la început, într-o fabrică de parchet, ca maistru, soția lucra la diferite companii de transport, ea fiind inginer de transporturi, iar în weekend lucram ca ospătari, ca să ne achităm datoriile pe care le făcusem în țară, ca să putem emigra.

Au fost vremuri dure, în care lucram foarte mult, nu aveam timp de socializare, ne lipseau părinții, frații, prietenii cu care eram așa de apropiați în România. Nu cunoșteam pe absolut nimeni în Canada, ni se părea că până și copacii ne vorbeau în engleză… Între timp, am cunoscut câteva persoane cu care ne-am împrietenit, au mai venit din colegii și prietenii din România, iar noi eram gazdele celor nou-veniți, și, așa, am format un grup care acum se numește familia noastră din Canada.

După niciun an, am avut primul copil, o fetiță minunată, pe care o cheamă Julia, și care ne-a schimbat perspectiva asupra vieții.

Un bun prieten, Nedi Gavriliu, care ne-a și botezat primul copil, a venit cu o strălucită idee, de a crea un cor de muzică religioasă bizantină. Bineânțeles că ne-am înrolat în acest minunat cor, care a fost un mare succes atât din punct de vedere artistic, cât și din punct de vedere al coeziunii membrilor lui. Am concertat aproape în toate bisericile din zona orașului Toronto, iar duminica, dacă nu aveam concert, mergeam la biserică și dădeam răspunsurile la strană. În timpul săptămânii ne întâlneam la repetiții și participam, de asemenea, la niște întâlniri teologice în cadrul Holy Trinity College, din Toronto, unde îl întâlneam pe distinsul profesor de istoria religiilor Shnaider. Preotul Viorel Tencaliuc, de la biserica Sfântul Dumitru, unde cântam la strană, m-a solicitat să ocup funcția de președinte al Consiliului Parohial, funcție pe care am îndeplinit-o pentru o perioadă de aproape patru ani. În același timp, Înalt Prea Sfințitul Nicolae, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America de Nord și Canada, m-a propus spre a fi hirotesit întru ipodiacon. A fost o mare surpriză pentru mine, dar și o îngrijorare. „De ce eu? Sunt eu vrednic?”. Am urmat Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, din Sibiu, pe care am absolvit-o în anul 2011. Am urmat, apoi, un curs IT și mi-am schimbat serviciul, iar acum lucrez într-un departament IT al cunoscutei companii Ford. Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu încă doi copii, o fetiță, Sarah – Elena, și un năzdrăvan de băiețel, Mark.

În următorul an am fost hirotonit diacon la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar anul acesta, pe 14 aprilie, am fost hirotonit preot.

Acum nu mai cred că venirea noastră în Canada a fost un fel de exil economic. Acum, cu tărie, cred că asta a fost voia lui Dumnezeu. În România aș fi continuat cariera de ofițer în Jandarmeria Română, soția ar fi continuat cariera de inginer în Ministerul Transporturilor, ar fi fost, de asemenea, foarte bine și acasă, însă nu cred că aș fi primit acest dar de la Dumnezeu, preoția.

Eu am mare încredere că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. El vrea să zărim calea pe care El ne-o așterne dinainte și noi trebuie doar s-o urmăm. Iar, dacă îi cerem ceva lui Dumnezeu, răpunsurile Lui sunt:
– da;
– nu încă;
– am ceva mai bun pentru tine!

În această vâltoare a vieții, care nu dă niciun semn de potolire, am avut câteva repere care m-au ghidat în mod constant. Primul a fost bunicul meu, Vasile Pitea, om cu mare personalitate, educat, prietenos, bun gospodar și bun sfătuitor, cel mai bun bunic posibil. Eu îi spuneam „tata”. Mi-aduc aminte cum aprindea candela dimineața și spunea rugăciunea. Nimeni nu mișca, nu respira, iar dacă s-ar fi întâmplat ceva nu cred că el ar fi auzit. El mă sfătuia să mă fac preot. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

A doua persoană este mama, Alexandrina. De la ea am învățat că „se poate” trece peste orice obstacol. Mama a făcut lucruri pe care puțini oameni ar fi reușit să le facă într-o singură viață. Dar nu numai atât, le-a făcut cu o cumințenie și cu o demnitate care nu trec neobservate. Pe scurt, mama este persoana care, dacă te afli lângă ea, realizezi că nu-ți mai trebuie nimic din lumea asta. Dumnezeu să-i dea sănătate, iertare de păcate, viață lungă și mântuirea sufletului!

A treia persoană este regretatul părinte Mihail Cazacu, părintele nostru duhovnicesc din Toronto. El a fost cel care, în momentele grele din viața noastră, a aprins făclia credinței înaintea noastră și ne-a ajutat să vedem mai bine. Am momente când încă mai vorbesc cu el și când îl rog să mă ajute, de acolo, de sus, și să se roage pentru noi așa cum o făcea când era printre noi.

În mod special, trebuie să-i mulțumesc preotesei Claudia. Despre ea mi-e cel mai greu să vorbesc, pentru că, fără ea, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Sunt aproape 25 ani de când suntem împreună, 20 de ani de căsătorie, iar dragostea noastră a crescut și crește în mereu. Încrederea și sprijinul ei mi-au dat putere să merg înainte, iar copiii mi-au umplut sufletul de o bucurie sfântă. Rog pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de ei, așa cum doar El știe.

Simt că fac o mare nedreptate nepomenind ceilalți îngeri din viața mea, frați, surori, rude, prieteni și colegi, pentru că toți au contribuit la creșterea mea în ceea ce sunt acum, însă fiecare din ei are un loc în inima mea și pe pomelnicul meu.

Sfânta taină a hirotonirii întru preot a încheiat salba de daruri pe care Dumnezeu, cu mărinimie, le-a revărsat asupra mea. Mă închin înaintea lui Dumnezeu, Îi mulțumesc și Îl rog să mă ajute să duc această misiune cu curăție și cu roade bogate, gândindu-mă la cuvintele Mântuitorului, care zice: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15,5)


COMENTARII

WORDPRESS: 0