Reparaţii pe străzi şi trotuare

Primăria municipiului Roman va trimite echipe de lucru pe teren, pentru a face anumite reparaţii cu mixtură asfaltică, pe străzile şi pe trotuarele cu probleme, în condiţiile în care contractul pentru furnizarea de mixtură asfaltică va fi semnat zilele acestea.

„Primele lucrări se vor realiza pe trotuarul de pe partea dreaptă a străzii Bogdan Dragoş, pe sensul de mers spre podul Gâdinţi, pe strada Ștefan cel Mare, de la Gară la bariera spre Iaşi, pe partea dreaptă, sensul de mers spre ieşirea din oraş. Tot pe strada Ștefan cel Mare se va interveni în zona Pompieri – Gară. Alte lucrări se vor face pe strada Olteniei. Vor fi reparate şi două parcări – la blocul nr. 3 de pe Roman-Muşat, în spatele Băncii Carpatica, şi în zona bulevardului Republicii -, dar şi două terenuri de sport – la Școala «Calistrat Hogaş» şi la Școala «Mihai Eminescu». În plus, se va pune un covor asfaltic pe strada Chimiei”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman. Acestea nu vor fi singurele reparaţii care se vor desfăşura în oraş, dar zonele menţionate au cele mai mari probleme şi acolo se va interveni în prima etapă.


COMENTARII

WORDPRESS: 0