Regiunea NE nu mai este cea mai săracă din UE. Vom avea un brand regional și un HUB de afaceri la Piatra Neamț

Regiunea NE nu mai este cea mai săracă din UE. Vom avea un brand regional și un HUB de afaceri la Piatra Neamț

 

regiunea-nord-estPrezent la Suceava, la Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est (ADRNE), Vasile Asandei, a anunțat luni, 19 decembrie, că Regiunea NE nu mai este cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană, ci are un ritm mai accelerat de dezvoltare față de alte regiuni.

Incubator de afaceri la Piatra Neamț

Regiunea Nord-Est se situează pe primul loc în clasamentul regiunilor din România ca valoare a fondurilor absorbite (peste 600 milioane de euro) și pe poziția a doua (după Nord-Vest) ca procent utilizat din alocarea regională (peste 90%).

„Avem o veste bună. Nu mai suntem ultima regiune din UE, suntem pe locul cinci de la coadă. Ceea ce este important pentru că arată că ritmul nostru de dezvoltare este mai accelerat decât al altor regiuni”, a spus Vasile Asandei.

În același timp, a fost aprobată participarea în 2017 a Regiunii Nord-Est la Târgul Internațional de Investiții Expo Real München Germania și la Forumul Economic de la Krynica din Polonia, cu o delegație formată din ADR Nord-Est și consiliile județene. Pentru a consolida imaginea regiunii, s-a aprobat și dezvoltarea, prin intermediul ADR Nord-Est, a unui brand regional.

„ADR Nord-Est a propus înființarea și funcționarea unui Centru de sprijin pentru antreprenoriat (HUB de Afaceri) la Piatra Neamț, această infrastructură oferind servicii pentru tinerii talentați, companii și comunitate, creând un ecosistem prietenos, în care antreprenorii vor lucra împreună. Inițiativa se dorește a fi un model pentru întreaga regiune și s-a bucurat de sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean Neamț”, se arată într-un comunicat al ARDNE.

cdr-19-dec

 

Un miliard de euro, fonduri pe POR

Pe agenda ședinței s-au aflat și informări privind stadiul implementării Programului Operațional Regional, Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și activitatea recentă de dezvoltare a afacerilor.

„Evoluția POR 2014-2020 la un an jumătate de la adoptare, un program complex, cu 12 axe, bazat pe competitivitate, nu este cea așteptată. Regiunea Nord-Est are, prin acest program, o alocare de peste un miliard de euro fonduri nerambursabile, reprezentând 17,51% din alocarea publică națională. În cursul acestui an, au fost apeluri lansate pentru eficiență energetică în clădiri rezidențiale, drumuri județene strategice, turism, patrimoniu și microîntreprinderi. Aceste apeluri nu s-au materializat, însă, în proiecte conform așteptărilor. Pentru drumuri, așteptăm proiecte aferente celui de-al doilea apel de proiecte, care se vor depune începând cu 6 ianuarie 2017, iar la microîntreprinderi, deși avem depuse peste 200 proiecte, procesul de evaluare a început abia acum. Cheltuirea alocării regionale rămâne o mare provocare. Fără măsuri urgente, asumate de la nivel național, vom ajunge la dezangajare”, a susținut Nicolaie Burghelea, director al Organismului Intermediar POR.

Pentru POR 2007-2013, absorbția la nivel regional este de 87,08%, dar după depunerea ultimei declarații de cheltuieli, se estimează să se ajungă la un procent de 90%. Regiunea Nord-Est se situează pe primul loc în clasamentul regiunilor din România ca valoare a fondurilor absorbite (peste 600 milioane de euro) și pe poziția a doua (după Nord-Vest) ca procent utilizat din alocarea regională (peste 90%).

Finalul ordinii de zi a fost rezervat alegerii noului președinte și noului vicepreședinte al CDR Nord-Est, pentru un mandat de un an. Astfel, președinte al CDR Nord-Est a fost ales Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, iar vicepreședinte, ostică Macaleți, președintele CJ Botoșani.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Flutur, Pinalti, dan Laurenţiu Leoreanu, trei piloni vinovaţi de sărăcirea regiunii!