Reclamații online la Protecția Consumatorilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a pus la dispoziţia consumatorilor un formular online pentru reclamaţii şi sesizări. Până acum, metoda cea mai utilizată de cetăţeni pentru a face o plângere era cea telefonică.

În acest nou formular trebuie completate datele de identificare ale reclamantului, operatorul economic împotriva căruia se depune o plângere, cu toate datele de identificare, data achiziţionării produsului, modalitatea cumpărării (direct sau online), produsul sau serviciul reclamat, motivul reclamaţiei şi pretenţiile celui care face sesizarea. De asemenea, la formular trebuie ataşate factura, bonul fiscal sau chitanţa primită de către consumator, contractul încheiat cu operatorul economic respectiv, certificatul garanţiei şi alte documente pe care reclamantul le consideră necesare.

Reclamanţii sunt rugaţi să facă o sesizare numai după ce au încercat să rezolve amiabil problema cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul.
„În situaţia în care nu aţi ajuns la o înţelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii, atunci aveţi dreptul să depuneţi o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC). Reclamaţia sau sesizarea dumneavoastră se rezolvă în termenul legal, cu condiţia ca aceasta să fie însoţită de toate documentele probatorii, respectiv factura fiscală, bon fiscal sau chitanţa, contract, certificat de garanţie sau alte documente, după caz”, transmit reprezentanţii CJPC Neamţ.

Pentru a putea fi instrumentate de către comisarii CJPC, reclamaţiile trebuie să conţină toate datele menţionate mai sus. În caz contrar, acestea se clasează din lipsă de informaţii.

Reclamaţia sau sesizarea se face numai în nume personal şi de către consumatori persoane fizice.

Anul trecut, 960 de nemţeni au făcut o reclamaţie la CJPC Neamţ, în special contra furnizorilor de servicii de telefonie fixă şi mobilă, de transport sau poştale. Reclamaţiile au fost transmise direct la sediu, prin poştă, prin email sau prin fax.


COMENTARII

WORDPRESS: 0