Reabilitarea cu fonduri europene a blocurilor se amînă

Dimensiune text

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a amînat pentru luna noiembrie lansarea apelului de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe. 12 blocuri din municipiu ar putea fi reabilitate termic în cadrul acestui program.

 

 

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) intenționa să lanseze, pe 15 octombrie, apelul public de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe. În timp ce administrația locală a pregătit documentele necesare pentru depunerea unui proiect ce va conduce la reabilitarea a 12 blocuri din oraș, MDRT a amînat lansarea apelului de proiecte. Mai mult decît atît, programul se referă, cel puțin deocamdată, doar la municipiile reședință de județ, deci romașcanii care speră să-și reabiliteze apartamentele cu sprijin din fonduri europene mai au de așteptat.

MDRT a prelungit perioada de consultări privind ghidul solicitantului pentru proiectele de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe cu finanțare din fonduri europene. Ca urmare, apelul de proiecte a fost reprogramat. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul MDRT a modificat data anunțată inițial pentru lansarea ghidului solicitantului și a apelului de proiecte pentru subdomeniul 1.2 – «Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe». În consecință, depunerea de proiecte se va putea face începînd cu data de 15 noiembrie 2012. Decizia a fost luată pentru a permite analiza tuturor observațiilor primite cu privire la ghidul solicitantului, avînd în vedere numărul mare de propuneri trimise de potențialii beneficiari. În acest fel, MDRT dorește să reducă riscul apariției eventualelor neclarități ulterioare în procesul de accesare a fondurilor europene destinate acestei operațiuni„, au precizat reprezentanții ministerului.

Investițiile-țintă din cadrul acestui program sînt blocurile de locuințe construite între 1950 și 1990 în care locuiesc categorii sociale vulnerabile și familii cu venituri reduse. Bugetul alocat apelului de proiecte este de 304 milioane de euro, din care 150 de milioane de euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și 154 de milioane de euro din contribuția națională – bugetul de stat, contribuția autorităților locale și ale asociațiilor de proprietari. Cota de cofinanțare de 40% ce va trebui plătită de administrația publică și asociațiile de proprietari va fi împărțită în funcție de veniturile proprietarilor. În blocurile în care mai mult de jumătate dintre proprietarii din clădire au un venit mediu net lunar pe membru de familie sub echivalentul a 150 de euro, contribuția asociației va fi de 10%. În cazurile în care mai mult de jumătate dintre proprietarii din clădire au un venit mediu net lunar pe membru de familie sub echivalentul a 350 de euro, contribuția asociației va fi de 20%. Contribuția va fi mai mare, respectiv de 30%, acolo unde veniturile sînt sub echivalentul a 500 de euro.

12 blocuri din municipiul Roman ar putea fi reabilitate în cadrul acestui program, dacă el va deveni valabil nu doar pentru municipiile reședință de județ, ci și pentru celelalte orașe. „Pentru aceste imobile, Primăria Roman a pregătit deja studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici. Este vorba, în principal, despre blocurile pentru care s-au transmis către administrația locală primele solicitări de reabilitare. Nu știm dacă acest program al MDRT va fi valabil și pentru orașele care nu sînt reședințe de județ, însă vom urmări ca documentațiile pe care le pregătim să fie conforme cu ghidul solicitantului, lansat în cadrul acestui program. În total, pe lista blocurilor din municipiu care vor fi reabilitate în timp se află 52 de imobile„, au explicat reprezentanții Primăriei Roman.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Paul 7 ani

    Dupa ce in perioada in care Udrea a fost ministru la MDRT s-au reabilitat 6 blocuri la noi in Roman si s-au realizat atat de multe lucruri bune, acum odata cu venirea altui ministru municipiul Roman nu va mai progresa si celor de la USL nu le pasa deloc de noi si de zona in care traim.. Este rusinos si revoltator ca acestia nu mai continua ceea ce s-a inceput la noi in oras!!