Articol publicat în data de: mie, 26 Oct 2016



Răul cel mai mic

 

raul-cel-micTrist! Aşa e timpul de azi, când toată lumea vorbeşte despre agresivitatea cu care se etalează demagogia electorală. Doar că aceste campanii vin şi pleacă, politrucii se stuche în faţă pe la televiziuni după care îşi beau împreună, hlizindu-se, „digestivele” de seară, în timp ce eu privesc cu jale cum îmi bate un crivăţ timpuriu prin buzunare.

Jumătate din bani se duc pe facturi, iar cealaltă pe taxe şi impozite. Să te ferească Dumnezeu să mai ai vreo rată, că ajungi imediat sub pod. Şi nu sub podul Londrei, ci sub ăsta pe de Moldova, care leagă Romanul de restul lumii cu bani, că fără el am rămâne doar cu zgribuliturile ruseşti. Şi, drept să vă zic, nici sub pod nu ştiu dacă mai sunt locuri, că tocmai ce-am auzit că podul de la gară la fabrica de zahăr e suprapopulat, şi-i plin de garsoniere rezervate pe termen lung.

Mda! După atâtea investigaţii financiare şi elucubraţii intelectuale, am conchis că singurul loc din care mai pot să tai la capitolul cheltuieli sunt facturile, că „ăia” de la taxe şi impozite nu cred că lasă loc de negociere. Eu n-am avut curaj să-i întreb, dar poate să mă înveţe careva dintre voi cum să fac asta fără să stârnesc hăhăitul unei instituţii întregi?!

Aşa că m-am rezumat la facturi. Şi a început distracţia.

Semnez un contract cu o firmă furnizoare de servicii din astea, de te leagă cu restul lumii: internet şi televiziune. De fapt, mai curând net îmi trebuia, că la TV mă uit o dată la șase luni, da’ şi atunci doar dacă bolesc. Mă conving alţi „ăia” că îmi dau TV-ul aproape moca şi că, mai mult, dacă semnez contract pe doi ani, îmi dau juma de an reducere. Am semnat într-o doară, dar fără convingere. Preţurile la sediu erau mai mari decât ale agenţilor de vânzări care făcuseră teren în urmă cu două luni. Aşa am aflat că, de fapt, compania mamă a angajat companii de vânzări la care tarifele şi condiţiile contractuale sunt mai avantajoase. Acum primesc somaţii de plată pe telefon pentru facturi care nu ajung şi reducerea s-a dovedit a fi o minciună. Chiar dacă în prima lună am reclamat neregula la sediu şi mi s-a zis că s-a făcut corecţia, am rămas cu vorbele. În loc de 30 lei trebuie să plătesc 45. De ce? Habar nu am cum se justifică, că facturi am primit un ciu-ciu. Apoi, plătesc chirie pe echipament. În plus, mi s-a trecut un telefon fix, deşi nu am, pentru care plătesc un leu şi ceva pe lună. „Eh, ce mare brânză?!”

Şi privesc, în continuare, cu o privire tâmpă, mesajul de plată, nehotărându-mă dacă să reziliez contractul, să fac reclamaţie la OPC sau să le fac pe amândouă.

Trec la pasul doi. Schimbarea contractelor la energie şi gaz. Am întrebat în dreapta şi-n stânga care firmă-i mai sigură şi mai ieftină, că acu’, după liberalizarea asta a pieţei de energie, au apărut furnizorii de curent ca ciupercile după ploaie. Doar că reducere mai mare de 10% nu cred că există, iar contractele, mai ales pentru firme, au nişte capcane din astea de parcă s-ar semna contracte de căsătorie pe viaţă şi tot n-ar fi suficient. Pe urmă, nu ştiu dacă aţi avut vreodată sentimentul că sunteţi prostit pe faţă, pe munca voastră şi pe banii voştri? Eu cam senzaţia asta am trăit-o, când tipa din faţa mea m-a privit în ochi şi punându-mi un vraf de hârtii în faţă, pe care le-am semnat ca primarul, m-a lucrat la buzunar cu zâmbetul pe buze. Mizând pe necunoaşterea mea, contractul îmi oferea, de fapt, un tarif mai mare decât cel avut anterior şi, mai mult chiar, mă leagă de respectiva firmă cel puţin un an, în condiţiile în care dacă vreau să mă eliberez plătesc de behăi. Nemulţumită de situaţie, am început să verific toate firmele furnizoare de energie. Toţi, fără excepţie, au astfel de clauze compensatorii, care mai de care mai stufoase. Şi, atunci, m-am mai ales cu o dilemă. De ce? Dacă respectul şi renumele se câştigă, de ce oamenii ăştia care conduc firmele de curent aleg să pună nişte prevederi ciudate şi, mai ales, ilegale. Asta-i un fel de boală sigură cu moarte rapidă! Există o lege, 193/2000, care specifică, în clar , lista clauzelor abuzive din contracte. Şi OPC-ul ar trebui să ia măsuri.

După atâtea analize, comparaţii şi situaţii bizare, că doar normal nu poţi să spui că e să te sui cu scara de şase metri ca să-ţi citeşti contorul, nu-mi sună în cap decât vorbele unei bătrâne: „Chiar aşa, mamă, am ajuns? Să ne vindem sufletul pe bani? Nu mai are, maică, lumea asta frică de Dumnezeu!” Hm! Odată cu D-zeu a dispărut şi sufletul, mamaie! Aşa ajungem să facem cum ne-a învăţat la biserică, să alegem răul cel mai mic dintre două rele. Şi dăm cu banul!

 

Kalia

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close