Pune oamenii pe picioare și le spune: ”umblă”

Dimensiune text

Medicul Abu-Alika Abdalla a ales România, Romanul pentru a pune pe picioare mii de bolnavi. Lipsa de personal, suprasolicitarea din secția Ortopedie, din această perioadă, lipsa de instrumentar sau de proteze nu sunt motive să-l dezarmeze pe ortopedul Abu-Alika Abdalla. El este căutat și apreciat și de pacienți din alte județe.

Secţia Ortopedie şi Traumatologie este, în această perioadă, una dintre cele mai  solicitate secţii ale Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Medicii sunt nevoiţi să interneze câte doi pacienţi în pat, pentru a putea face faţă numărului mare de solicitări. „Pot spune că suntem acum cea mai activă secţie din spital. Volumul de muncă este foarte mare şi încercăm să facem faţă la toată lumea. Poate unii se supără, dar noi sperăm să înţeleagă că astea sunt condiţiile. Vin la noi nu numai bolnavi din judeţul Neamţ, ci şi de la judeţele alăturate, cum ar fi Iaşi, Vaslui, Bacău sau Suceava”, a spus doctorul Abu-Alika Abdalla, şeful secţiei Ortopedie.

Aglomeraţia se datorează şi doctorului Abdalla, care a ajuns cunoscut şi în judeţele din împrejurimi, datorită operaţiilor cu indice mare de complexitate pe care le-a făcut cu succes.

Face 100 de kilometri pe zi pentru a repune bolnavii pe picioare

Medicul Abu-Alika Abdalla vine din Iordania şi ajuns prima dată în România în 1985. A învăţat uşor limba română, pentru că ştia limba engleză. În 1987, în timp ce era student la Facultatea de Medicină din Iaşi, a cunoscut-o pe actuala lui soţie, astfel că, după terminarea studiilor, a decis să rămână în România.

Soţia este din Piatra Neamţ, iar medicul Abu-Alika Abdalla s-a stabilit acolo şi tare şi-ar fi dorit un post la Spitalul Judeţean, pentru a nu face naveta la Roman. Dar, se pare că soarta i-a pregătit altceva şi aşa a ajuns la Spitalul Municipal Roman, în 1997. La început, lucra pe bază de contract pe perioadă determinată, pentru că nu avea cetăţenie, dar a obţinut-o în 1998. Atunci a şi fost scos la concurs un post, prin plecarea medicului ortoped Radu Malancea la Botoşani.

De atunci şi până în ziua de astăzi, medicul Abu-Alika Abdalla face zilnic naveta Piatra Neamţ – Roman pentru a repune pe picioare mii de bolnavi.

16 ani de activitate, mii de operaţii

La secţia Ortopedie se fac câte două, trei operaţii pe zi. De patru ani, medicul Abdalla  face şi operaţii de protezare şold, ca în clinicile specializate din oraşe mult mai mari. De un an şi jumătate este şeful secţiei Ortopedie şi Traumatologie, fapt care i-a permis să ridice şi mai mult indicele de complexitate al operaţiilor care se realizează la Roman.

„În general, fracturile de şold apar la pacienţi de vârsta a treia. Am avut şi un bolnav de 99 de ani, iar operaţia a decurs foarte bine. Am avut o pacientă care a avut fractură de coloană operată la Iaşi, de genunchi la Bucureşti şi apoi a ajuns la Spitalul Roman cu o  fractură de şold. Ştiind că a ales celelalte oraşe înainte, am întrebat-o dacă nu vrea să meargă din nou acolo pentru operaţie. Ea a refuzat, spunând că vrea să fie operată de mine, pentru că a auzit numai lucruri bune şi că am avut operaţii reuşite. Dacă pacientul a preferat să rămână la Roman, pentru că a avut încredere în mine, am vrut să fac tot posibilul pentru a-l vindeca, iar operaţia a fost reuşită. Avea aproximativ 70 de ani şi fusese operată şi de cancer la sân”, povesteşte medicul ortoped.

De acum patru ani, de când secţia Ortopedie a fost dotată cu un aparat Roetgen pentru operaţiile de protezare de şold, sunt foarte rare cazurile în care un pacient care ajunge la spital cu o problemă de ortopedie să mai fie trimis la o clinică dintr-un oraş mare. „Toate fracturile de şold, ale membrelor superioare, ale membrelor inferioare, sunt operate la Roman. Numai dacă vrea cineva să plece la Iaşi sau Târgu Mureş, o poate face la cerere, dar au fost şi cazuri care au cerut să fie transferaţi în altă parte şi au fost refuzaţi, pe motiv că medicii de acolo mă cunoşteau şi ştiam să fac astfel de operaţii şi la Roman”, a spus, fără falsă modestie, medicul Abdalla.

Se pregătește protezarea genunchiului

Singura operaţie care nu se realizează în acest moment la Spitalul Roman este cea de protezare de genunchi. Secţia Ortopedie este pregătită şi trebuia să înceapă să facă astfel de operaţii încă din luna iulie a acestui an. Din păcate, însă, din cauza unor probleme tehnice, medici au fost nevoiţi să amâne procedura pentru începutul anului viitor. Protezele care se pun la Spitalul Roman fac parte din programul naţional de endoprotezare, astfel că bolnavii care sunt asiguraţi primesc proteze gratuite. Din păcate, numărul lor este limitat, iar atunci când se termină, pacientul este nevoit fie să aştepte până când vin alte proteze, fie să scoată bani din buzunar.

Operaţiile de protezare realizate de medicul Abdalla şi colegii săi de la secţia Ortopedie şi Traumatologie decurg mult mai uşor de când au primit aparatul Roetgen, care filmează totul în timpul operaţiei. „Tijele se bagă cu focar închis. Eu nu mai fac incizie mare. Fac o gaură de doi centimetri, bag tija, bag două şuruburi şi gata. Fără  sângerare şi cu recuperare imediată. Este avatajos şi din punct de vedere economic, pentru că pacientul stă mai puţin internat în spital, dar prevenim şi complicaţiile”, explică medicul ortoped.

Operaţii cu instrumentar împrumutat

Având foarte mulţi pacienţi, secţia Ortopedie are nevoie şi de foarte mult instrumentar cu care să lucreze. Fosta şi actuala conducere a spitalului au cumpărat ce s-a putut pentru operaţii, dar nevoia este foarte mare – de şuruburi, plăci, tije-, care costă foarte mult. Sunt modele care costă şi 2.500 de lei. Din păcate, o parte din tije trebuie cumpărate de bolnavi. Numărul de pacienţi este aşa de mare că ceea ce cumpără spitalul se termină repede. „Există o colaborare foarte bună între mine, ca şef de secţie, şi domnii directori. Noi cerem mereu de toate, dar înţeleg că direcţia trebuie să dea şi altora. La mine e dezavantajul că dacă am tijă, am placă, operez, iar dacă nu am, operaţia tot trebuie făcută, iar bolnavul pleacă în altă parte. Probleme avem cu instrumentarul pentru intervenţiile la nivel de şold. Acum avem instrumentar în custodie de la firmele care vând astfel de obiecte, care sunt foarte scumpe. Ieri am dat la Botoşani trusa. Este o trusă foarte mare, o cutie de vreo 80 de kilograme, deoarece conţine cleşti, bătător, ciocan, toate cele necesare într-o intervenţie chirurgicală la Ortopedie. Îl folosim, îl spălăm, îl sterilizăm, şi îl trimitem mai departe. În general, trusa ne este adusă înapoi a doua zi, dar dacă nu, amânăm operaţia pentru altă zi. Acum colaborez cu trei firme care ne trimit instrumentarul”, spune medicul Abdalla.

Câte doi pacienţi în pat

La secţia Ortopedie, personalul era obișnuit ca iarna să fie mai aglomerat. Acum, sunt și câte două persoane într-un pat. „Am folosit şi canapeaua de pansament ca să stea un bolnav pentru care nu mai era loc. Acum, că tot a fost culesul viei, a copacilor, dar şi multe accidente sau conflicte între persoane aflate în stare de ebrietate, s-a umplut secţia peste capacitate. Încercăm să îi rezolvăm pe toţi. Eu, ca şef de secţie, ar trebui să stau până la ora 2, 3 maximum, într-o zi, dar stau şi până la 6 seara. Dar nu îmi pare rău. Am colectiv bun, am conducere foarte bună şi facem tot ce putem ca să îi punem pe oameni din nou pe picioare”, afirmă medicul ortoped Abdalla.

Pe lângă o dotare mai bună a secţiei, medicul ortoped şi-ar dori şi personal mai mult. O infirmieră s-a îmbolnăvit, o alta este gravidă, iar alte infirmiere au contract care nu se mai poate prelungi. A cerut de la conducere să mai facă angajări, dar este o problemă în această perioadă cu scoaterea posturilor la concurs.

Între timp, medicul Abu-Alika Abdalla îşi împarte viaţa între  Roman și Piatra Neamţ şi se bucură de familia sa, de cei doi băieţi pe care îi are – unul în clasa a opta şi unul în anul trei la Medicină, la Cluj. Nu l-ar sfătui pe băiatul cel mare să îi calce pe urme şi să aleagă tot ortopedia, pentru că ştie ce mult are el de muncă, dar este conştient că până la urmă, decizia îi aparţine băiatului.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • un pacient 5 ani

    Numai pe mana lui sa nu ajungeti

  • avram 5 ani

    pe 3 ianuarie 2014 am ajuns la spitalul roman cu mana sfartecata de un circular . D-na doctor Amdrici a recuperat din mana tot ce se putea recupera .Respect d-na doctor .