PSD Neamț, sancționat din cauza cotizațiilor

Dimensiune text

În perioada 17-23 aprilie 2012, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a efectuat un control la organizația PSD Neamț. Controlul s-a efectuat în conformitate cu prevederile legale privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale pentru anul 2011.

 

Potrivit raportului publicat de către AEP, ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Social Democrat, organizația județeană Neamț, au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid, în sumă de 97.410 lei. Contabilitatea patrimoniului a fost organizată și condusă cu respectarea normelor prevăzute pentru persoanele juridice fără scop patrimonial.
De asemenea, contabilitatea este ținută în partidă dublă și se utilizează registrele contabile prevăzute de lege, iar balanța de verificare a fost întocmită conform prevederilor legale. Inventarierea generală a elementelor de patrimoniu a fost efectuată în conformitate cu Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.

Deoarece nu a fost publicată întreaga sumă cu care a cotizat un membru de partid, încălcîndu-se, astfel, prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările ulterioare, trezorierul Organizației Județene Neamț a Partidului Social Democrat a fost sancționat cu avertisment verbal. Autoritatea recomandă însușirea prevederilor legale privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale„, se mai arată în raportul AEP.

Punctul de vedere al președintelui PSD Neamț nu a putut fi consemnat.



Articol mai nou
Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • nelamurire 8 ani

    Ce tot scormonesc cei de la APEL??????? sa vada cum spune proverbul : ,, barna din ochii lor nu spinele din ochii altora ,, .