[VIDEO] PS Iosif Păuleţ, noul episcop de Iaşi: „Vreau ca slujirea să fie esenţialul misiunii mele”

[VIDEO] PS Iosif Păuleţ, noul episcop de Iaşi: „Vreau ca slujirea să fie esenţialul misiunii mele”

 

 

În sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, marţi, 6 august, Mons. Iosif Păuleţ a fost consacrat episcop şi a luat în posesie canonică Dieceza Romano-Catolică de Iaşi, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne celebrate în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, la ora 10.30. ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, a fost co-consacrator, alături de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, arată un comunicat al Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

La celebrare au participat şi ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, alţi 15 episcopi din ţară şi din străinătate, Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, ing. Abraham Ghiltman, preşedintele Comunităţii Evreilor din Iaşi, aproximativ 400 de preoţi, oficialităţi, persoane consacrate şi peste 3.000 de credincioşi laici.

Cântarea a fost susţinută de un cor reunit format din corul mare al catedralei din Iaşi, corul seminariştilor de la Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, corul din Parohia Tămăşeni, satul natal al PS Iosif Păuleţ, şi corurile din parohiile Oneşti şi Suceava, comunităţi ale căror paroh a fost noul episcop. Corul a fost dirijat de pr. Ciprian Antălucă şi susţinut la orgă de Octavian Bişoc.

La celebrarea sfintei Liturghii în cadrul căreia a primit consacrarea episcopală şi a luat în posesie Dieceza de Iaşi, PS Iosif a fost însoţit de rude, de credincioşi veniţi din comunităţile pe care el le-a păstorit ca vicar sau paroh, de pr. Petru Păuleţ, fratele noului episcop, care slujeşte în Arhidieceza de Bucureşti. Doi nepoţi au citit lecturile, iar o strănepoată a intonat psalmul. Alături de aceştia au sosit şi credincioşi din toate colţurile Diecezei de Iaşi pentru a fi alături de noul lor păstor, cel care este al şaptelea episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, înfiinţată canonic în anul 1884.

Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” a fost pregătită de sărbătoare prin bogate ornamente florale, înfrumuseţată în mod special de portul popular pe care credincioşii l-au purtat la această sărbătoare. Într-o parte a altarului a fost aşezat un mozaic care reproducea stema pe care şi-a ales-o PS Iosif, cu motoul „Tu solus Dominus” (Tu singur Domn).

Catedrala a fost neîncăpătoare cu mulţimea credincioşilor care au dorit să ia parte la celebrare, majoritatea rămânând în curte, de unde au putut să urmărească la un megaecran toată celebrarea.

La începutul celebrării, PS Petru Gherghel, episcopul care a condus Dieceza de Iaşi timp de 41 de ani şi care din această zi de 6 august a devenit episcop emerit de Iaşi, i-a întâmpinat pe toţi cei prezenţi şi într-un chip special pe Mons. Iosif Păuleţ, prin cuvintele: „Îi spunem Bun venit! noului ales, Mons. Iosif Păuleţ, ce astăzi răspunde alegerii din partea lui Dumnezeu şi a Sfântului Părinte şi va spune: Da! chemării Domnului de a fi şi el un adevărat fiu iubit al Bisericii noastre locale”.

La predică, PS Petru Gherghel a vorbit despre sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, vorbind despre slujirea episcopală ca fiind „o alegere sacră” pe care o face Dumnezeu prin intermediul Bisericii. În continuare, episcopul Petru a făcut o paralelă între Fiul predilect al Tatălui ceresc şi un alt fiu care a fost ales, în persoana episcopului Iosif. După ce a prezentat care este rolul episcopului într-o dieceză, PS Petru a oferit câteva îndemnuri noului episcop, încheind prin cuvintele: „Să nu uiţi, dragă frate Iosif, că şi tu eşti şi trebuie să rămâi mereu fiul său în care vrea să-şi găsească toată plăcerea şi să-i faci şi pe ceilalţi fraţi ai tăi să fie la fel!”

Celebrarea sfintei Liturghii a avut un caracter solemn prin profunzimea riturilor pe care le-a cuprins, prin care a avut loc hirotonirea episcopală şi „înscăunarea” ca episcop al Diecezei de Iaşi. Emoţionat a fost gestul prosternării la pământ de după promisiunile episcopului ales, gest prin care a manifestat faptul că pentru a împlini aceste promisiuni are nevoie de harul lui Dumnezeu, dar şi de ajutorul sfinţilor care a fost invocat prin Litania tuturor sfinţilor.

Centrul celebrării a fost impunerea mâinilor, din partea celor trei episcopi consacratori şi apoi a tuturor celorlalţi episcopi, şi rugăciunea de hirotonire. Rugăciunea de hirotonire a fost rostită în limba latină pentru a arăta comuniunea cu întreaga Biserică Universală.

Alte rituri care a îmbogăţit celebrarea au fost: ungerea cu sfânta crismă, încredinţarea Evangheliarului, încredinţarea inelului, încredinţarea mitrei, încredinţarea cârjei pastorale, dar şi „înscăunarea” sa pe catedră, adică pe scaunul de la care îşi ia şi numele biserica în care are loc hirotonirea (catedrală). Din acel moment noul episcop şi-a început în mod oficial slujirea de păstor al Diecezei de Iaşi, după care el a fost cel care a prezidat liturghia euharistică, prima sa sfântă Liturghie ca episcop.

Spre sfârşitul Liturghiei, episcopul Iosif Păuleţ a mers prin mijlocul credincioşilor care se aflau în catedrală şi în curtea catedralei pentru a-şi saluta poporul şi pentru a-l binecuvânta. Atunci toţi cei prezenţi l-au lăudat pe Dumnezeu pentru harul primit prin imnul de preamărire Dumnezeule Preasfânt.

Înainte de binecuvântarea finală, au luat cuvântul mai multe persoane pentru a-l întâmpina şi felicita pe noul episcop al Diecezei de Iaşi, mulţumind şi pentru misiunea de 41 de ani pe care a împlinit-o PS Petru Gherghel: ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, din partea Conferinţei Episcopilor Catolici din România, al cărei preşedinte este, Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte, care a transmis un mesaj din partea Guvernului României, pr. Gheorghe Popa, care a transmis un mesaj din partea ÎPS Teofan, arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi Cristina Mare, preşedinta Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi, cu un mesaj din partea credincioşilor Diecezei de Iaşi.

În cele din urmă a luat cuvântul noul episcop, PS Iosif Păuleţ, care a sintetizat tot discursul său în două cuvinte: „mulţumesc şi slujire”. În cuvântul de mulţumire s-a îndreptat într-un mod special şi spre PS Petru Gherghel: „Un gând aparte de mulţumire şi de preţuire PS Petru Gherghel, care a slujit cu râvnă şi cu rezultate excelente dieceza noastră timp de 41 de ani, cât a fost la cârma ei, ajutat fiind de PS Aurel şi de ceilalţi colaboratori. Vă rog acum să-l preamăriţi pe Dumnezeu împreună cu mine, aplaudându-i cu bucurie”. Vorbind despre cuvântul „slujire” PS Iosif a subliniat: „Vreau ca slujirea să fie esenţialul misiunii mele. … Eu sunt convins că dacă toţi cei care deţinem putere, în Biserică sau în societatea civilă, am sluji cu adevărat, Biserica şi statul ar cunoaşte o înflorire uimitoare, poporul s-ar bucura nespus şi am trăi cu toţii fericiţi; altfel, decadenţa va fi evidentă. Istoria o dovedeşte din plin”. În final, noul episcop i-a rugat pe toţi să se roage pentru el, pentru ca să poată să-şi împlinească cât mai bine misiunea de slujire ca episcop al Diecezei de Iaşi.

După terminarea sfintei Liturghii, episcopul Iosif a fost aşteptat de multe persoane, pentru a-l felicita şi pentru a face o fotografie personală sau de grup, care să rămână ca un martor al unui eveniment istoric pe care l-au trăit la Iaşi, când Dumnezeu a oferit Diecezei un nou păstor, mai arată comunicatul Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

 

Foto: ercis.ro – Episcopia Romano-Catolică de Iași

 

 

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0