Protecția Consumatorilor: Stocurile de alimente de bază nu reprezintă o problemă

Protecția Consumatorilor: Stocurile de alimente de bază nu reprezintă o problemă

Dimensiune text

 

La Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a desfășurat, pe data de 11 martie, o întâlnire cu reprezentanții și membrii Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR). Scopul reuniunii, inițiate de ANPC, a fost discutarea măsurilor cele mai potrivite care se impun, în actualul context, pentru prevenirea  răspândirii noului coronavirus COVID-19, ajuns la faza de pandemie, conform Organizației Mondiale a Sănătății, informează ANCP. Din AMRCR fac parte și marile companii care au magazine în municipiul Roman: Kaufland, Dedeman, Penny, Profi, Lidl sau Carrefour.

Din partea Autorității, la discuțiile cu reprezentanții AMRCR au fost prezenți Eduardt Cozminschi, președintele ANPC, Valentina Veronica Mitran Piticu, vicepreședinte ANPC, Claudiu Mădălin Giurcău, vicepreședinte ANPC, Mihaela Irina Ionescu, inspector general al Guvernului, și Paul Silviu Anghel, director general ANPC.

În cadrul întâlnirii, membrii AMRCR au adus la cunoștința ANPC o serie de măsuri deja luate și aplicate în cadrul rețelelor de retail pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus COVID-19, astfel:

– La nivelul lanțurilor comerciale membre ale structurii asociative s-au luat măsuri menite să prevină aglomerările și s-au aplicat cele recomandate pentru dezinfectarea zonelor de interacțiune intensă (cărucioare, clanțe/mânere, uși acces, benzi case de marcat, POS, butoane lift, grupuri sanitare etc);

– Personalul din cadrul magazinelor este instruit și monitorizează permanent respectarea distanței de siguranță (minim 1 metru) între clienți, inclusiv prin folosirea unor mijloace de semnalizare precum benzi pe podea, afișe la casă sau distanțatoare sub diverse forme de panotaj;

– Marile lanțuri comerciale au stabilit grupuri interne de lucru pentru aplicarea neîntârziat a tuturor măsurilor menite să protejeze sănătatea clienților și angajaților deopotrivă;

– Nu au fost semnalate la nivelul AMRCR situații de majorări de prețuri ale unor produse;

– Stocurile de alimente de bază nu reprezintă o problemă pentru niciunul dintre lanțurile de magazine membre, traficul de consumatori variind în funcție de specificul și formatul fiecărui magazin;

– La acest moment nu sunt probleme legate de stocurile de produse dezinfectante, deși cererea continuă să fie foarte mare;

– Clienții sunt informați cu privire la măsurile de prevenire a infecției cu COVID-19 printr-o serie de afișe și mesaje în cadrul punctelor de vânzare;

– Au fost sistate activitățile de sampling și cele de testare a produselor dermo-cosmetice în magazin;

– În condițiile suspendării activității școlare, au fost prevăzute și introduse sisteme și programe speciale de lucru pentru a veni în sprijinul angajaților cu copii;

– Programul de lucru al lanțurilor de magazine a fost regândit pentru a se limita aglomerările în mijloacele de transport;

– A fost aplicată o procedură de triaj a angajaților pentru a preveni accesul la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie specifică (ex. febră, tuse, stare de rău);

– Au fost stabilite componențe clare nominale ale echipelor de lucru, precum și perimetre stricte în care angajații își desfășoară activitatea și fluxuri de deplasare în cadrul activității;

– Membrii AMRCR au informat conducerea ANPC că există proceduri interne cu privire la orice situație deosebită,  aceasta fiind raportată imediat angajatorului și autorităților.

În finalul întâlnirii, reprezentanții AMRCR au dat asigurări că membrii Asociației colaborează permanent cu autoritățile de sănătate publică pentru aplicarea tuturor recomandărilor și deciziilor luate de Grupul de Comunicare Strategică.

„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va continua astfel de întâlniri periodice și cu alte structuri asociative din domeniu pentru a se asigura că măsurile convenite la nivel național pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus COVID-19 sunt aduse la îndeplinire în cel mai scurt timp, precum și pentru a gestiona prompt și eficient noile situații care apar, în acest context. ANPC îi asigură încă o dată pe toți cetățenii că sănătatea și viața lor, precum și drepturile fundamentale ale consumatorilor reprezintă principala prioritate a instituției”, mai precizează comunicatul ANPC.

Recomandările ANPC pentru clienții din magazine

Pentru clienții din magazine, în această perioadă, se recomandă:
– Păstrarea unei distanțe de siguranță de minim 1 metru față de celelalte persoane din magazin;
– Respectarea indicațiilor și mesajelor afișate în magazine;
– Evitarea cumpărăturilor în orele de vârf;
– Efectuarea cumpărăturilor la cele mai apropiate magazine pentru a se evita folosirea mijloacelor de transport în comun;
– Evitarea desfacerii în magazin a produselor ambalate;
– Folosirea mănușilor de unică folosință sau a pungilor disponibile în magazin;
– Utilizarea dispenserelor cu produse dezinfectante poziționate în spațiile publice.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0