HomeRoman

Proprietarii străini au plătit 30.000 lei pentru că nu le pasă de clădirile din Roman

Suma a ajuns în conturile Primăriei Roman și reprezintă contravaloarea mai multor taxe, impozite și amenzi aplicate proprietarilor Cinematografului „Vasile Alecsandri”. Este primul succes al administrației locale în raportul cu proprietarii din străinătate care au revendicat clădiri și terenuri în Roman. Planul Urbanistic pentru strada Ștefan cel Mare urmează a fi aprobat.

 

Foto: Clădirea Cinematografului „Vasile Alecsandri” în 2009

 

Primăria municipiului Roman a reușit performanța de a recupera peste 30.000 lei de la moștenitorii fostului proprietar al Cinematografului „Vasile Alecsandri”. După ani de zile în care amenzile date de Primărie au rămas fără niciun rezultat, administrația locală a găsit o soluție pentru a recupera banii. „Situația în care proprietarii din Centrul Vechi nu își îndeplineau obligațiile este cunoscută de ani buni. Clădiri de o valoare mare arhitectonică au fost lăsate în paragină, pe mâna hoților, fiindcă pe moștenitorii din Israel nu îi interesează decât terenul. Așa am pierdut clădiri deosebite, cum au fost Cinematografele «Flacăra» și «Vasile Alecsandri», dar și altele, care au avut aceeași soartă„, a afirmat Ovidiu Bojescu, city-managerul Primăriei municipiului Roman.

După ce din Cinematograful „Vasile Alecsandri” a rămas un munte de moloz și după numeroase încercări eșuate de a vorbi cu proprietarii, administrația locală și-a asumat răspunderea de a căra mizeria din acel loc. „Am cărat de acolo peste 100 de mașini de moloz, iar la final am tras linie și am văzut că s-au adunat niște costuri. Am încercat să luăm din nou legătura cu moștenitorii, dar plicurile s-au întors cu mențiunea «adresă necunoscută». Atunci am vrut să executăm silit proprietarii, pentru a ne recupera banii și, ca din senin, au apărut moștenitorii. Am fost contactați de o casă de avocatură din București„, a precizat Ovidiu Bojescu. Așa a reușit Primăria Roman să recupereze peste 30.000 lei, bani reprezentând contravaloarea costurilor aferente curățeniei, impozitelor și amenzilor neplătite.

 

Lucrările din Centrul Vechi, doar după regulile PUZ

 

Persoanele care dețin proprietăți în Centrul Vechi al Romanului trebuie să țină cont de ceea ce vor vota consilierii locali la următoarea ședință, deoarece, începând cu acest an, construirea, modernizarea, conservarea sau modificarea unei proprietăți în Centrul Vechi al municipiului Roman se vor face doar în condițiile impuse prin Planul Urbanistic Zonal (PUZ).
Acesta a fost întocmit în luna octombrie, de o firmă din Roman, iar documentul trebuie supus dezbaterii publice, după care va fi votat în plenul Consiliului Local, cel mai probabil în luna februarie. Astfel, orice proprietar sau investitor va trebui să țină cont de regulile din PUZ și să prezinte proiectul pe care dorește să-l realizeze reprezentanților Primăriei municipiului Roman.

 

Se dorește ca zona să arate unitar, să nu existe clădiri din sticlă, de exemplu, printre imobilele din Centrul Vechi. Proprietarii care dețin clădiri ce nu sunt modernizate vor trebui să facă acest lucru. Și, pentru că nu toți dispun de fondurile necesare, vom aplica legea fațadelor, care permite administrației locale să crediteze proprietarii pentru aceste lucrări, urmând ca banii să fie recuperați în timp„, a explicat city-managerul Ovidiu Bojescu.

Înainte de toate, însă, în bugetul Municipal Locato SA, societate a Consiliului Local Roman, ar trebui prevăzute sume pentru modernizarea fațadelor celor 14 clădiri din Centrul Vechi care aparțin Primăriei Roman. „Nu poți să ceri unei persoane să își modernizeze proprietatea, dar tu, ca administrație locală, să nu faci nimic„, este de părere Ovidiu Bojescu.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • 1.Unul a primit o palmă…dar, a fost despăgubit!(slabă consolare…)
    2.Romanul a fost păgubit de cel puţin două amintiri:cinematograful şi teatrul, de vis-a-vis…
    dar, banii nu compensează cu nimic(dacă ar fi folosiţi pt. reconstruirea lor,de acord!)
    3.Legea privind patrimoniul e strâmbă,şchioapă,oarbă…cred că prima urgenţă e salvarea- apoi alte măsuri…
    4.Întreb: Cui prodest?…