Promoții false cu anvelope

Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Neamț au efectuat mai multe controale la comercianții de anvelope. Au fost verificați 13 operatori economici, la toți fiind constatate abateri de la legislația în vigoare.

 

 

Potrivit comisarilor, cele mai multe dintre anvelopele identificate în timpul verificărilor sunt produse în țări membre ale Uniunii Europene. Deși, pentru informarea consumatorilor, este necesar să fie menționată adresa poștală a sediului social unde pot fi contactați operatorii economici producători sau importatori, s-a constatat că produsele comercializate pe teritoriul județului Neamț și supuse verificării nu respectă acest lucru.

Dintre operatorii economici verificați, unul singur prezenta anvelopele în vederea comercializării printr-o ofertă specială, fără a respecta obligațiile legale. Astfel, pe afișele ce însoțeau anvelopele la comercializare sub denumirea de „Ofertă specială” nu se preciza prețul vechi, data de începere a perioadei în care se aplică prețul special, data la care încetează oferta sau sintagma „în limita stocului disponibil”. S-au mai constatat abateri privind indicarea prețurilor în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit.

Pentru aceste nereguli s-au aplicat 16 avertismente și două amenzi în valoare de 5.000 de lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0