Promoţia 2014 a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”

Dimensiune text

Promoţia 2014 a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” a ajuns la momentul absolvirii. Tineri, serioşi, păstrând, în acelaşi timp, candoarea copilăriei, vor păşi, cu emoţie, amestecată cu teamă şi încredere, spre anii de liceu.

Pentru a marca despărţirea de şcoala în care au crescut şi s-au format timp de opt ani, de colegi şi de profesori, fiecare clasă a organizat o scurtă festivitate. S-au revăzut în fotografii, boboci de-o şchioapă, încercând să n-o scape din ochi pe doamna învăţătoare, şi şi-au adus aminte de greutăţile cu care s-au luptat în anii de şcoală: teoreme, extemporale sau teama de a fi scos la tablă, dar şi de bucuriile pe care le-au trăit crescând alături de colegi, sub ochii profesorilor.

„Cei mai frumoşi ani sunt anii de şcoală. Fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, va gusta din aceşti ani frumoşi, anii de gimnaziu, care nu se uită, ce ramân gravaţi în inima noastră cu cele mai frumoase amintiri. Școala este casa, iar învăţătorii, profesorii – părinţii care nu se uită niciodată şi ne aşteaptă, cu dor, pe fiecare, să revenim. Pentru fiecare dintre noi, sunetul clopoţelului este un simbol, care marchează începutul şi sfârşitul unei etape din viaţa noastră. Sunt anii în care se iau deciziile care, apoi, ne vor marca viaţa, în care se construiesc personalităţi şi în care se caută calea vieţii. Pentru fiecare dintre noi au existat primul clopoţel, primul zâmbet, primul buchet dăruit unui profesor, primul pas alături de învăţător. Toate acestea au marcat intrarea într-o lume nouă, plină de tainele învăţăturii, ale cărţilor. Pentru absolvenţii anului 2014, toate acestea au devenit, deja, amintire. Le dorim tuturor rezultate bune la examene şi să păşească în viaţă demni şi conştiincioşi. Avem toată încrederea în ei, generaţia de mâine”, a spus profesoara Mihaela Rusu, directorul Școlii „Mihai Eminescu”.


COMENTARII

WORDPRESS: 0