Prima paginăRoman

Programul de reabilitare a blocurilor ocoleşte Romanul

Dimensiune text

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) a anunţat, vineri, lansarea apelului public de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe.

 

 

Beneficiarii eligibili sînt numai cele şase primării din municipii reşedinţă de judeţ din regiunea Nord-Est, în calitate de reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, iar investiţiile ţintă sînt blocurile de locuinţe construite între 1950 şi 1990 în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse. Bugetul alocat Regiunii Nord-Est în cadrul acestei scheme pilot este de 22,8 milioane de euro. 60% din cheltuielile eligibile ale proiectelor vor fi suportate din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, iar 40% din cheltuieli vor fi suportate de Autoritatea Publică Locală şi asociaţia de proprietari, într-un algoritm care ţine cont de  veniturile proprietarilor.

Primăria Roman nu va putea depune proiecte de reabilitare termică a blocurilor în cadrul acestui program, deoarece finanţările pot fi oferite numai solicitanţilor din municipiul Piatra Neamţ. 12 blocuri din municipiul Roman puteau fi reabilitate în cadrul acestui program, dacă el ar fi devenit valabil nu doar pentru municipiile reşedinţă de judeţ, ci şi pentru celelalte oraşe. Pentru 12 astfel de imobile, Primăria Roman a pregătit deja studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici. Este vorba, în principal, despre blocurile pentru care s-au transmis către administraţia locală primele solicitări de reabilitare. În total, pe lista blocurilor din municipiu care vor fi reabilitate în timp se află 52 de imobile. Reabilitarea blocurilor din Roman cu sprijinul fondurilor europene ar putea deveni posibilă abia din anul 2014: „Schema de finanţare are un caracter pilot pentru actuala perioadă de programare, urmînd ca experienţa acumulată să fundamenteze investiţiile în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe pentru perioada de programare 2014-2020”, se specifică într-un comunicat al ADRNE.

COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • un cetatean 8 ani

    Cei de la Apel , pardon PDL, prin campania din primavara parca se laudau cu un program de reabiliatre a blocurilor din Roman sau ma insel eu ? Gata, a ,, murit,, acel proiect ?

  • LUCA 8 ani

    Ne da Udrea tot ce ne trebuie:lapte,branza,carne ,oua, orez,pantofi,ciucalata….iar vecinele sale de cartier care o iubesc atat de mult trebuie sa inceapa sa-i impleteasca niste coltuni de lana , ca e frig la bloc ne-reabilitat ,iar la Roman iarna nu-i ca vara,tine cate 7 luni !

  • emi 8 ani

    –s-a dus ca… L.A.B.A. D.E. U.R.S.!Oricum, noi cei din Roman sintem caliti si nu simtim frigul,darrr era bun daca se finaliza!Mai ales ca predomina pensionarii si scolarii prin urbea lui papuc.Sus pdl-eii cu vajnicii sai luptatori (?),primii … ai tarii!!!