Programul de asfaltări este realizat în proporție de 65%

Celelalte lucrări vor fi realizate în 2016. Asfaltarea străzilor reprezintă un efort de aproape 4.000.000 de lei din bugetul local. 

Mai bine de jumătate din planul bianual de asfaltări din oraş a fost realizat. Procentul lucrărilor efectuate se aproprie de 65%, printre străzile asfaltate numărându-se Smirodava, Bogdan Dragoş, Matei Milo sau Moldovei. Alte străzi au fost doar reparate, gradul de uzură al carosabilului fiind mai mic. Reprezentanţii administraţiei locale au explicat că anul acesta se va mai asfalta doar o stradă, deoarece bugetul nu permite mai mult. Este vorba despre strada Bicazului, stradă pe care acum se înlocuiesc 120 de metri de canalizare. În cazul în care lucrările se vor termina în timp optim, se va face şi asfaltarea. Lucrările de asfaltare vor continua anul viitor.

„În primăvară, ne propunem să asfaltăm strada Mihai Viteazu şi, poate, strada Primăverii. A fost un efort foarte mare pentru aceste străzi, care nu au mai fost asfaltate de la Revoluţie. Anul acesta, vor mai fi lucrări de reparaţii la alei şi parcări între blocuri, aşa cum au fost propuse. Am discutat cu cetăţenii şi asociaţiile de proprietari şi avem o listă din care am bifat mai multe solicitări, dar mai sunt de realizat şi alte investiţii. Vom încerca să le rezolvăm pe toate, în limita bugetului”, a spus primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

În urma contractului de întreţinere a străzilor din municipiul Roman – care a fost câştigat prin licitaţie publică de Imrom SA, ca lider de asociere cu Star Prest SRL, pentru 3.852.878,52 lei, plus TVA în valoare de 924.690,84 lei – beneficiază de reparaţii cu covor asfaltic străzile Aprodu Arbore – tronsonul din spatele Pieţii Centrale până la intersecţia cu Sucedava şi tronsonul dintre Sucedava şi Miron Costin -, Smirodava, C.A. Rosetti, Mihai Eminescu, Moldovei, Matei Millo, Primăverii, Islazului, Mihai Viteazu, Ogoarelor, Eternităţii, Aleea Florilor, Nordului, Aviatorilor, 22 Decembrie, Roman Vodă, Dr. Koch, Eroilor, Parcului, Martir Horia, Aleea Dumbrava Roşie, scuarul din bulevardul Republicii, Bucovinei şi Petru Rareş.

Pe strada Maramureşului sunt prevăzute reparaţii cu covor asfaltic în două straturi. Pe bulevardul Republicii, de la intersecţia cu strada Tineretului până la intersecţia cu strada Bogdan Dragoş, se va repara covorul asfaltic, dar şi stratul suport. Acelaşi lucru se va întâmpla pe strada Primăverii, de la intersecţia cu Ion Nanu până la sensul giratoriu, aşa cum s-a realizat pe Bogdan Dragoş, de la Central până la Abator. De la Abator până la zona „Pastila Iaz” s-a aşternut covor asfaltic, dar nu s-a reparat stratul suport. Covor asfaltic se va turna şi pe străzile Islazului – de la intersecţia cu strada Ciocârliei până la sensul giratoriu -, bulevardul Roman Muşat – de la intersecţia cu Republicii până la intersecţia cu strada Mihai Viteazu – şi în sensul giratoriu de la Favorit. În plus, la Favorit se va repara şi stratul suport.

Alte şapte străzi – Martir Cloşca, Siretului, Gheorghe Doja, Dumbrava Roşie, Profesor Dumitru Mărtinaş, Panaite Moşoiu şi Mihai Viteazu (de la autogară la cimitir) – au fost reparate prin plombări.


COMENTARII

WORDPRESS: 0