Prima paginăReligie

Program educativ-recreativ oferit copiilor Centrului de Zi al Fundației „Episcop Melchisedec”

Program educativ-recreativ oferit copiilor Centrului de Zi al Fundației „Episcop Melchisedec”

Dimensiune text

 

În fiecare an, în perioada vacanței de vară, Fundația „Episcop Melchisedec” organizează Școala de vară, oferind copiilor vacanțe de neuitat. Anul acesta, în perioada 3 – 15 august, în colaborare cu Primăria Municipiului Roman,  Fundația a organizat  tabăra tematică „Teach, Love, Inspire”, proiect finanțat în cadrul procesului de bugetare participativă la nivelul Municipiului Roman pentru activități non-profit de interes local „Procese Sociale” aferent anului 2020, informează reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Obiectivul proiectului a constat în crearea contextelor educativ-recreative, prin activități formale și nonformale, care să asigure ambientul motivațional în care copiii să își descopere capacități personale, talente native, stima de sine – resurse interioare de bază ce generează conștientizarea beneficiilor tuturor formelor de educație, pentru schimbarea actualei situații defavorizante, într-un viitor mai bun.

În colaborare cu partenerii de proiect – Biblioteca „George Melidon” Roman, Clubul Copiilor Roman, Liceul cu Program Sportiv Roman, Complexul Muzeal Național Neamț – Muzeul de Istorie Roman, Muzeul de Științe Naturale Roman, Asociația Treime de Arhierei Bacău, Teatrul de Păpuși Magic Bacău, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului – au fost pregătite activități în cadrul cărora copiii au avut ocazia să își dezvolte abilitățile de comunicare, de învățare și de relaționare prin jocuri și activități educative în aer liber, într-un decor natural și mediu sigur.

Astfel, au fost desfășurate activități precum Ateliere „Universul magic al cărților”, prin care copiii au făcut ocolul Pământului prin povestiri de pe toate continentele, Ateliere „Să cunoaștem bogățiile naturii”, prin care copiii au aflat despre patrimoniul natural al zonei și orașului nostru, Ateliere de creativitate în care au descoperit tehnici de desen, artizanale, hand-made, cursuri de engleză, franceză și religie.

În cadrul Atelierului de „Învățare Socială și Emoțională”, copiii au fost inițiați în procesul prin care dobândesc, apoi aplică în mod eficient cunoștințele, atitudinile și abilitățile necesare pentru a înțelege și a gestiona emoțiile, de a-și propune și a-și îndeplini scopuri pozitive, de a simți și de a arăta empatie pentru ceilalți, de a stabili și menține relații pozitive, de a lua decizii în mod responsabil.

Finalul Școlii de vară a fost încununat de spectacolul pentru bucuria sufletului celor mici oferit de Teatrul de Marionete și serbarea de absolvire „Fiecare dintre noi este valoros și în echipă suntem campioni”.

„Pe lângă darurile primite din partea organizatorilor, micii beneficiari ai Școlii de vară «Teach, Love, Inspire» s-au bucurat și de binecuvântarea oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. O vară în care copiii au aflat atât ce înseamnă în limba engleză cuvintele Teach, Love, Inspire, cât și semnificația acestora și importanța lor în viața omului. Conducerea Fundației «Episcop Melchisedec» își exprimă recunoștința față de implicarea majoră a doamnei profesor Adriana Petrovici în derularea proiectului menționat, precum și de toate realizările obținute în activitatea educațională a fundației, ca urmare a consilierii oferite de reputatul profesor”, a precizat monahia Dionisia Șchiopu, director al Fundației „Episcop Melchisedec”.

 

Foto: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0