Articol publicat în data de: Dum, 09 Oct 2016



Profesorul Mihail Ciocan a trecut la cele veșnice

 

Profesorul de istorie Mihail Ciocan a trecut duminică, 9 octombrie, la cele veșnice. Mentorul multor generații de elevi romanvodiști, profesorul Mihail Ciocan, a trecut în neființă. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris profesorul Ovidiu Albert, unul dintre cei care, tocmai datorită lui Mihail Ciocan, au iubit meseria de dascăl și istoria.

ciocan-mihail-profesor-istorie-cnrv-roman-voda„Mi-a insuflat pasiunea pentru istorie”

Este doliu în învățământul romașcan și nu numai, după vestea că profesorul de istorie Mihail Ciocan nu mai este printre noi. „Motivul pentru care am ales această meserie a fost curajul şi atitudinea dascălului meu din perioada comunismului. Profesorul Mihail Ciocan mi-a insuflat pasiunea pentru istorie încă din clasele gimnaziale, prin metoda sa aparte de predare: istoria ca o poveste. Am admirat curajul dânsului: îndrăznea să critice sistemul comunist în timpul orelor de istorie ceea ce, evident, ar fi putut avea repercusiuni grave. Domnul profesor Mihail Ciocan a fost principalul «vinovat» pentru cariera mea ca profesor de istorie, un OM în adevăratul sens al cuvântului”, povestea, cu câțiva ani în urmă, pentru Ziarul de Roman, profesorul doctor Ovidiu Albert.

„A predat istorie transformând un obiect de studiu într-o lecție de viață”

Pe pagina de socializare a Colegiului Național Roman Vodă, profesorul Gabriela Romano a publicat câteva rânduri impresionante despre omul și profesorul Mihail Ciocan.

„Povestea domnului profesor Mihail Ciocan seamănă cu istoriile de viață ale multora dintre noi. Și începe așa: a fost odată un bărbat tânăr și frumos, încrezător în propriile lui forțe, în darurile primite , în menirea lui, în puterea de a-și făuri destinul visat. Iar vrerea i-a fost împlinită. I-au stat alături o soție și o fiică aducându-i iubire, echilibru, înțelegere, formând o familie pe care nu puteai să nu o remarci în plimbările de duminică după-amiază, o familie care-ți vorbea despre frumusețea, afecțiunea, unitatea dintre ei. 

A fost profesor, a predat istorie, transformând un obiect de studiu într-o lecție de viață, dezvăluind sub ochii elevilor, încrezători sau sceptici, conexiunile dintre evenimente, rațiunile puțin vizibile, adevărurile pe care figurile istorice le ascundeau în spatele dioramelor sau ale măștilor de ceară. Își convingea elevii, generație după generație, că istoria vorbește în continuare celor ce vor să o asculte, că învățăturile ei, ignorate, pot fi dure și necruțătoare. A fost apreciat, iubit, respectat de cei cărora le-a fost profesor și datorită caracterului riguros, sobru, corect prin care transmitea lecția respectului de sine, a respectului față de elev, față de profesia cu care s-a identificat în toți anii petrecuți la catedră. 

A fost dirigintele care nu și-a pierdut elevii pe drum, aducându-i la limanul absolvirii școlii, veghindu-i cu vorba înțeleaptă, cu sfătoșenia ușor ironică de om trecut prin viață. I-a convins că intransigența nu este spre necazul lor, ci este o cale de formare a caracterului, o modalitate de a deveni om întreg.

A fost colegul nostru de cancelarie, de excursii, de agape. Iubea viața din tot sufletul și ne făcea și pe noi să o iubim, mai ales atunci când vedea că suntem distrași ori apăsați de griji. Discret, înțelegător, atent – un «domn» din vremuri ce trec și ele în uitare. O ținută elegantă, o ușoară cochetărie masculină , de bărbat pentru care și îmbătrânirea frumoasă e un țel de viață.

Azi a fost ultima filă a poveștii, pentru că dis-de-dimineață, într-o toamnă aurie în care se culeg roadele, domnul profesor Mihail Ciocan a trecut pragul istoriei fără sfârșit, lăsând aici amintirea. 
Dumnezeu să-L ierte!”.

„Drum bun către îngeri, Domnule Profesor!”

Pe pagina Colegiului Național „Roman-Vodă”, zeci de alte comentarii au fost publicate de actuali sau foști elevi pentru care profesorul Mihail Ciocan a reprezentat un model.

“Domnul profesor Ciocan Mihail… din Hociungi… (era comparaţia lui favorită, când aprecia o distanţă)… distincţie masculină la superlativ, o adevărată enciclopedie, omul care m-a făcut să iubesc şi să aprofundez istoria, încă din clasa a V-a, pentru ca viaţa să-mi ofere şansa de a-l avea profesor şi la liceu. A ştiut să descopere potenţialul în noi, elevii lui, să ne stimuleze permanent în studiu. Mi-a fost şi diriginte la Şcoala nr. 1, datorită domniei sale, încă din învăţământul gimnazial, am citit o bogată bibliografie istorică. Acum, profesor fiind, la rândul meu, realizez că dumnealui.. era ALTFEL, prin stil de predare, stil de evaluare, poveşti de viaţă. Mi-au rămas foarte bine întipărite lecţiile dumnealui… taberele… fotografiile. Îi observam cu drag frumoasa familie, ţinuta sport din afara orelor de curs. Pot afirma că este singurul profesor care niciodată nu s-a aşezat pe scaun, pentru a nu şifona costumul mereu impecabil, la care asorta o cămaşă şi o cravată. Zilele trecute, de Ziua Educaţiei, chiar m-am gândit la foştii mei profesori şi la cât le datorez. Acum realizez că domnul profesor Ciocan Mihail este cel pe care l-am pomenit cel mai des. Şi da, a fost un domn, extrem de politicos şi bine educat cu noi, elevele domniei sale. Imaginea sa, amintirile minunatelor ore de istorie, zâmbetul binevoitor pe care-l afişa atunci când îl întâlneam…acestea vor rămâne. Drum bun către îngeri, Domnule Profesor!”, a scris Marilena Mihai.

 

 

Știrea are 4 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. Hriban Florin spune:

    Pai cum vine asta:…a trecut in nefiinta.Dumnezeu sa-l ierte!

    • Vlad spune:

      Daca te raportezi la Dumnezeu nu vorbesti de nefiinta (desfiintare), ci de PASTE, de trecere intr-o alta etapa. Este gresita expresia `a trece in nefiinta` din punct de vedere crestin.

  2. Un gand de vesnica recunostinta celui care m-a calauzit spre alegerea unei meserii minunnate-prof.de istorie Cerasela Virlan-Blaj, Cluj-Napoca. Dumnezeu sa-l odihneasca!

  3. Horga Mihai spune:

    Un OM de o rară noblețe sufletească,modestie, eleganță în vorbire,model de conduită …
    Regret pierderea prematură …Domnul să-l aibă în pază …

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close