Profesorul doctor Mihai Lucan, decorat de președintele României

Profesorul universitar doctor Mihai Lucan (foto), șeful Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj, originar din Roman, a fost decorat, luni, de președintele României, Traian Băsescu, cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer. Specialistul de renume mondial, care și-a petrecut copilăria la Roman, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Roman.

 

 

Conform comunicatului emis de Administrația Prezidențială, „decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Sănătății, domnul Eugen-Gheorghe Nicolăescu, în semn de recunoaștere deosebită a valorii profesionale, abnegației și devotamentului față de pacienți, pentru rezultatele de excepție obținute în perfecționarea actului medical”.

Profesorul doctor Mihai Lucan și-a petrecut copilăria la Roman. Acum este șeful Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal de la Cluj, specialist de renume mondial a cărui procedură de transplant renal încrucișat s-a bazat pe alocarea stabilă, studiu citat de savantul american Alvin Roth, răsplătit cu premiul Nobel pentru economie în 2012. Anul acesta, profesorul universitar doctor Mihai Lucan a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Roman.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0