Profesorii cer bani mai mulți pentru examene

Dimensiune text

Sindicatele din învățămînt consideră că sumele au fost stabilite fără respectarea legii și fără ca Ministerul Educației să discute acest subiect cu partenerii de dialog social.

 

 

Sindicatele din învățămînt s-au adresat în scris ministrului Liviu Marian Pop, abia instalat în fruntea Ministerului Educației, pentru a-i solicita mărirea sumelor cuvenite pentru plata profesorilor care participă la organizarea și desfășurarea examenelor naționale, fie că este vorba despre Evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a, a examenului de bacalaureat sau a examenelor de certificare a competențelor profesionale pentru învățămîntul liceal, postliceal și profesional.

„Solicitarea noastră are în vedere, în primul rînd, faptul că, în ședința de Guvern din 16 mai 2012, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, care prevede majorarea salariilor personalului plătit din fondurile publice cu 8% de la 1 iunie 2012. Ori, în condițiile în care se vor majora salariile personalului didactic cu 8% de la 1 iunie, iar activitățile din aceste comisii se vor desfășura după această dată, este absolut necesară rediscutarea acestor ordine și majorarea sumelor prevăzute a fi acordate cadrelor didactice. Precizăm că sumele prevăzute sînt foarte mici în raport cu activitățile pe care le vor desfășura în cadrul comisiilor, dar și faptul că aceste ordine au fost emise fără consultarea partenerilor sociali, ceea ce contravine prevederilor legii dialogului social”, se arată în scrisoarea trimisă de sindicate ministrului Educației Marian Pop.

Se solicită, de asemenea, și modificarea metodologiei pentru acordarea gradațiilor de merit, astfel încît de aceste stimulente să beneficieze și personalul didactic auxiliar. Sumele alocate pentru examenele naționale din 2012 sînt aceleași cu cele încasate de profesorii care au participat la examenele din 2011.

De exemplu, personalul didactic care face parte din comisile de bacalaureat din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare este plătit după cum urmează: președintele comisiei de examen, dintr-un centru cu pînă la 450 de candidați, primește 400 de lei, iar dacă în centru sînt mai mult de 450 de candidați, primește 425 de lei.

Vicepreședintele, secretarul și membrii comisiei primesc 275 de lei, iar asistenții – 25 de lei pe zi. Comisiile din centrele zonale de evaluare sînt plătite după cum urmează: 600 de lei pentru președintele unei comisii de pînă la 1.000 de candidați și 625 de lei pentru președintele unei comisii cu peste 1.000 de candidați, vicepreședintele primește 350 de lei, secretarul 300, membrii 275 de lei, iar profesorii evaluatori primesc 4 lei pentru fiecare lucrare corectată.

Pentru activitatea desfășurată în cadrul examenului de bacalaureat, responsabilul de comunicarea virtuală primește 300 de lei. Sumele cheltuite pentru organizarea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sînt mai mici: secretarul comisiei – 75 de lei, membrii comisiei – 75 de lei, asistenții – 20 de lei pe zi, iar profesorii examinatori vor primi 2 lei de candidat pentru proba de competențe digitale și comunicare în limba română și 3 lei de candidat pentru evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă modernă.

În ceea ce privește comisiile județene și regionale de contestații, vicepreședintele primește 350 de lei, secretarul – 300 de lei, membrii – 275 de lei, iar profesorii evaluatori primesc 4 lei de lucrare corectată.



COMENTARII

WORDPRESS: 0