Produse la promoţie cu probleme, identificate de Protecţia Consumatorilor

HomeEconomie

Produse la promoţie cu probleme, identificate de Protecţia Consumatorilor

 

supermarketÎn perioada 3-19 august, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț au desfăşurat o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preț redus, indiferent de tipul acestora – soldare, lichidare, promoționale etc. Au fost cuprinși în acțiunea de verificare 16 operatori economici având calitatea de vânzători, constatându-se abateri de la prevederile legale la zece dintre aceștia. S-au aplicat opt avertismente și două amenzi contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei.

Toți operatorii economici verificați practicau vânzări cu preț redus din categoria vânzărilor promoționale. Referitor la respectarea obligaţiilor ce le revin în această situație, au fost identificate următoarele abateri: la trei operatori economici se comercializau produse congelate (pizza, rulouri foietaj, chiftele, file pui, nuggets pui, tortilla umplută, șnițel legume, crochete) în vitrine frigorifice având mesajul „Promoție” pe o banderolă de culoare roșie care înconjura vitrinele, atât la partea superioară, cât și la cea inferioară, fără precizarea perioadei promoției și a prețurilor vechi, barate, alături de prețurile noi; în două cazuri se comercializau motofierăstraie și motocoase Husqvarna și Stihl având reduceri de preț, dar fără afișarea perioadei promoției sau a sintagmei „În limita stocului disponibil” și fără menționarea prețului vechi al acestor produse; alți trei operatori economici, care aveau produse textile expuse în vederea comercializării, nu afișau perioada promoției sau sintagma „În limita stocului disponibil”.

Referitor la respectarea regulilor de fixare a prețurilor, au fost identificate următoarele abateri: se comercializau confecții textile,  prezentate ca având prețuri promoționale, dar, în realitate, prețurile fuseseră reduse în 2015, deci conform prevederilor art. 33 din OG 99/ 2000 acestea nu mai trebuiau să fie considerate „prețuri reduse”, nefiind reduse în ultimele 30 zile anterior debutului campaniei promoționale; se comercializa încălțăminte de vară redusă cu 20-50%, fără afișarea prețului nou (consumatorii erau informați că prețul redus va fi calculat la casă).

Recomandări pentru consumatori

Reprezentanții CJPC Neamț le atrag atenția consumatorilor că orice vânzare cu preț redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoțională etc) trebuie să fie însoțită sau precedată de publicitate și anunțată sub denumirea ei („soldare/soldări/solduri”, „lichidare”, „promoții” etc), însoțită de data de debut și de durata acesteia.

În cazul în care oferta este deja în derulare, consumatorii trebuie să fie informați cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai „în limita stocului disponibil”. Verificați dacă oferta mai este valabilă în momentul respectiv și dacă reducerea de prețuri anunțată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă prețul afișat este cel facturat).

La achiziționarea pachetelor promoționale de tipul „3 la preț de 2″, trebuie să se verifice prețul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu prețul pachetului promoțional. Solicitați informații suplimentare atunci când aveți nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afișe sau pliante, prin anunțuri pe site).

Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc, pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat, fie prin mențiunile „preț nou”, „preț vechi” lângă sumele corespunzătoare, fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preț redus (soldare, lichidare, promoționale etc).

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0