HomeEconomie

Producătorii de ciuperci vor avea subvenție de 100.000 de euro

Subvenţii mari, de 6.300 de euro pe hectar, se vor da pentru legumele cultivate în sere.

Din 2015, cultivatorilor li se dă posibilitatea de a obţine subvenţii mai mari chiar de 6.300 de euro pe hectar în fiecare an. De anul acesta, în programul de ajutoare financiare cuplate este inclusă o schemă nouă de plăţi, prin care sunt sprijiniţi cultivatorii de legume. Fermierii sunt eligibili doar dacă justifică prin documente că au valorificat producţia şi au livrat legumele şi fructele unor fabrici spre procesare, iar sumele încasate sunt considerabile.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Neamţ, producătorii de ciuperci vor avea o subvenţie de 100.000 de euro pe hectar, iar legumele cultivate în sere vor beneficia de o subvenţie de 6.300 de euro pe hectar, în timp ce pentru fermierii care cultivă legume în solarii sprijinul financiar ajunge la 3.000 de euro pe hectar. Plătite bine sunt şi tomatele destinate industrializării, acestea având o „cotă” de 1.400 de euro.

Sunt cele mai mari subvenţii pe care fermierii le pot obţine în sprijinul cuplat, însă nici cele care vor urma nu sunt deloc de neglijat. Pentru sămânţa de cartof, sfeclă de zahăr şi hamei, producătorii agricoli vor câştiga 960 de euro, 600 de euro şi 500 de euro pe hectar.

Sprijinul cuplat este o plată directă care se acordă fermierilor pentru unele sectoare, culturi şi specii de animale afectate de anumite dificultăţi şi care sunt considerate importante pentru România, din motive economice, sociale şi de mediu. Sprijinul cuplat este o schemă de plată acordată prin Politica Agricolă Comună 2015-2020. Pentru culturile din sectorul vegetal, sprijinul cuplat este o formă suplimentară de susţinere financiară din fonduri europene, care se adaugă celorlalte scheme de plăţi directe, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi plata pentru tinerii fermieri, după caz. Schema de sprijin cuplat va fi finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă.

Comentarii

WORDPRESS: 0