Procesiune de Florii la Catedrala Arhiepiscopală

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează la Catedrala „Cuvioasa Parascheva” din oraș, duminică, 28 aprilie, la orele 17.00, la inițiativa și cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei, procesiunea religioasă de Florii. Preoți și credincioși vor participa, cu ramuri de salcie și flori în mâini, la un pelerinaj care va vesti intrarea Domnului în Ierusalim.

 

 

La eveniment sunt așteptați preoți și credincioși din Eparhia Roman. PS Ioachim Băcăuanul va participa la prima denie din Săptâmâna Patimilor, alături de mulțime, cu ramuri de salcie și flori în mâini. Procesiunea se va desfășura în jurul Catedralei Arhiepiscopale. În cântările specifice acestei perioade, preoții și credincioșii vor intra în Catedrală, unde PS Ioachim Băcăuanul va ține un cuvânt de învățătură. Pentru a retrăi frumusețea și solemnitatea sărbătorii intrării Domnului în Ierusalim, vor fi împărțite sute de flori credincioșilor care vor lua parte la impresionantul eveniment religios de la Roman. Aceste flori, pe care credincioșii le vor primi în catedrală, vor fi aduse în casele lor și ocrotite până în Joia Patimilor. În această zi, cunoscută și sub numele de Joia Mare, florile vor fi aduse de credincioși în biserici și depuse la piciorul crucii răstignirii Mântuitorului, când se vor citi cele 12 evanghelii.

Este pentru a treia oară când Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează, la Roman, procesiunea religioasă din Duminica Floriilor. Sărbătoarea Floriilor, care are loc cu o săptămână înaintea Paștelui, deschide Săptămâna Patimilor și vestește intrarea Mântuitorului în Ierusalim.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0