Problemele de mediu, dezbătute la Școala „Vasile Alecsandri” în cadrul unui proiect Erasmus+

Problemele de mediu, dezbătute la Școala „Vasile Alecsandri” în cadrul unui proiect Erasmus+

 

 

În perioada 22 – 26 octombrie, o delegaţie Şcolii „Vasile Alecsandri” din Roman, reprezentată de profesorii Roxana-Gabriela Pătrăuceanu, directorul şcolii, şi Adriana-Delia Brumă, a participat la reuniunea transnaţională găzduită de Institut Anna Gironella de Mundet din Barcelona, şcoala coordonatoare a proiectului KA 229 „European Scholar Congress on Environmental Issues”. Şcoala „Vasile Alecsandri” este partener în proiectul strategic Erasmus+, alături de Scuola Secondaria Statale Di 1*Grado „A. Inveges”, Sciacca, Italia, Opshtinsko Osnovno Uchilishte Kocho Racin Kumanovo, Kumanovo, Macedonia, şi Szkola Podstawowan Nr. 10 Im. Janusza Korczaka, Tarnobrzeg, Polonia.

Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă elevi din toate şcolile partenere, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani. Obiectivele acestui parteneriat sunt: folosirea metodei de predare – învăţare – evaluare pe bază de proiecte (PBL), dezvoltarea competenţelor de comunicare, de gândire creativă, de folosire a tehnologiei moderne în studiul ştiinţelor, învăţarea prin colaborare, îmbunătăţirea competenţelor lingvistice, atât ale elevilor, cât şi ale profesorilor participanţi.

Principalele activităţi de învăţare, predare şi formare se vor realiza prin metoda de predare pe bază de proiecte (the PBL Method) şi vor avea ca tematică problemele de mediu (sunetul şi poluarea sonoră, poluarea luminoasă, a aerului, a apei, managementul deşeurilor şi reciclarea).

Agenda de lucru a primei reuniuni de proiect a cuprins o întâlnire cu directorii, profesorii şi vizitarea şcolii, prezentarea participanţilor la reuniune, a şcolilor partenere şi a sistemelor de învăţământ, prezentarea metodei de predare – învăţare – evaluare pe bază de proiecte (PBL), realizarea, de către profesorii participanţi, a unor prezentări ale ţărilor, folosind metoda Project-Based Learning (PBL), prezentarea proiectelor de către delegaţii şi evaluarea acestora de către elevii şi profesorii Institutului Anna Gironella de Mundet, precum și vizitarea oraşului Barcelona şi descoperirea principalelor monumente arhitecturale ale lui Antoni Gaudi.

„Rezultatele finale ale parteneriatului strategic se vor concretiza prin: organizarea unui congres şcolar pe teme de mediu, elaborarea şi implementarea, de către fiecare şcoală parteneră, a cel puţin unui proiect folosind metoda de predare – învăţare – evaluare bazată pe proiecte (PBL method), precum și în continuarea colaborării prin valorificarea rezultatelor într-un nou parteneriat strategic Erasmus+, care să includă şi alte şcoli din Europa”, a afirmat profesor Adriana Brumă.

Următoarele întâlniri vor avea loc la Barcelona (ianuarie 2019), Roman (mai 2019), Tarnobzeg (septembrie 2019), Kumanovo (noiembrie 2019), Sciacca (martie 2020) şi Barcelona (iunie 2020 – organizarea congresului şcolar pe teme de mediu).

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0